Astăzi, teoria mea, conform căreia Galațiul este format, în mare parte, din ființe profund nefericite, a fost contrazisă flagrant de acest flăcău. Gagiul din poză mi-a părut cel mai zen suflet de pe Pământ. Stătea tolănit în mijlocul...
Dacă era să ne luăm după autorități, Baia Comunală trebuia terminată încă de luna trecută. Pe de altă parte, cică termenul de finalizare al lucrărilor ar fi la sfîrșitul anului. Deși lucrările vor fi gata peste vreo trei-patru...
Indiferent cît s-ar lăuda singuri cei de la Viața liberală, indiferent cîte telefoane de amenințare, intimidare sau dezinformare ar da Katiușa Nanu, indiferent cîte căsuțe explicative ar adăuga la articolele lor, faptul că își mint...
Răzvan Ochiroșii are un nume pe care te aștepți să îl auzi mai degrabă în cîrciumile de cartier, nu pe terenurile de fotbal. Mai grav mi se pare că Răzvan Ochiroșii, 22 de ani, nu doar că se dă fotbalist (la dracu, și eu pot să...
Polițiștii locali din Galați au o grămadă de treabă mare în timpul serviciului. De pildă, ca să aibă activitate, atunci cînd unui polițist local din Galați îi vine să facă pipi, el este însoțit la toaletă de alți doi polițiști...
Dacă am trăi într-o țară cît de cît afectată de democrație, deputatul Florin Pîslaru s-ar pregăti acum de pușcărie. Spun asta pentru că săptămîna trecută (n.a. sentința a fost dată pe 21, dar a fost făcută publică pe 25)...
Știu, opinia comună zice că nu e frumos să-ți critici colegii. Numai că faza pe care o să v-o povestesc întrece limita oricărui cotidian independent, indiferent dacă el se numește Viața Liberală sau nu. Ieri a fost ședință de...
Cel mai grav lucru care i se poate întîmpla unei fete de la țară este să dea piept, ca să zic așa, cu viața de la oraș. Pentru o puștoaică din Cuca, o vizită la fostul magazin Modern (actualmente Winmarkt) îi poate da peste cap nu doar...
Azi am asistat la una dintre cele mai penibile ședințe de Consiliu Local din sud-estul Europei. De fapt, pot să vă confirm, Consiliul Local e de departe cea mai varză autoritate din Galați, lucru oarecum normal dacă ținem cont de faptul că...
Pentru cei care se uită la fotbal o dată la 100 de ani, precizez că Giovani dos Santos Ramirez, adică omul care a dat golul fabulos din video de mai jos, este un jucător mexican, de 22 de ani, deținut de echipa engleză Tottenham Hotspur, dar...
Adio cozile de la ora 5! O adevărată dramă, o soartă crudă îi așteaptă pe cei mai fideli dintre pensionarii gălățeni. Cum vor mai trăi ei știind că se apropie ora 5 și nu mai au la ce coadă să se așeze? Știind că nu vor mai avea...
N-am văzut în viața mea atîția bețivi pe metrul pătrat, cît am întîlnit în cele 8 zile petrecute în Bulgaria (Albena, hotel Laguna Beach). Sistemul all inclusive pare special făcut pentru bețivani și nehaliți. Dar este extrem de...
Ministerul Finanțelor Publice se comportă ca un golan de cartier. Spun asta pentru că de la 1 iulie semnătura electronică devine obligatorie. Pe sistemul - dacă ai de gînd să-ți plătești dările fără să ai de-a face cu birocrația...
Înainte de a vă spune 2-3 dume despre vacanța de 8 zile din Bulgaria, vă sfătuiesc ca niciodată, dar niciodată în viața vieții voastre să nu mai călcați pe litoralul românesc. Nici dacă vă plătește altcineva sejurul. Explicați-i...
Bă, să moară Nicolae dacă vă mint cu ceva: nu trebuie să mai plecați niciodată din Galați dacă vreți să nu suferiți o depresie majoră, să vă apuce dracii cei mai negri din lume. Căci dacă părăsiți Galațiul fie și pentru 3, 8...
Ca să fiu sincer, protestele pensionarilor de pînă acum au fost cînd anemice, cînd penibile. Ziceai că ești la un marș al păcii fără porumbei, la o paradă de 23 august numai că era mai puțină lume și textul lozincilor era ușor...
De vreo două luni, în fața Teatrului Dramatic zace-n soare un soi de autobuz cu pretenții de autocar. Marca Hyundai, după cum se poate vedea și din poză. Ei bine, luni se va încheia licitația în urma căreia același teatru va achiziționa...
Ultima modă în materie de Consiliu Local sînt ședințele ”de îndată”. Cam la ora la care scriu textul ăsta, Consiliul Local se va mai întruni încă o dată, într-o astfel de ședință (n.a. dacă nu mă înșel, e a treia ședință...
E vorba de chioșcurile din fața Liceului Metalurgic. Am mai scris. Faptul că viceprimarul Ciumacenco dărîmă chioșcuri e un lucru bun în principiu. Nu mă deranjează nici că o face demonstrativ, chemînd presa de fiecare dată, nici că...
Două vești proaspete vin dinspre mințile luminate care de o săptămînă se preocupă cu găsirea unei soluții pentru acoperirea gropii de la Elice, numită și ”Groapa Dumitru Nicolae”. Prima veste este că, în continuare, nimeni nu are...
E din ce în ce mai clar că autoritățile în frunte cu moș-primar Nicolae habar nu au de ce se tot crapă Faleza și nici nu par să înțeleagă cum să acopere groapa apărută în urmă cu aproape o săptămînă. Se tot întîlnesc, fac...
Se întîmplă ceva ciudat rău de tot cu viceprimarul Nicușor Ciumacenco. Nu de alta dar azi, pe strada Brăilei, muncitorii de la ADP dărîmau panouri publicitare și asta se întîmpla fără ca Ciumacenco să fi premeditat o conferință de...
Au trecut cinci zile de cînd groapa de pe Faleză, de la Elice, a recidivat și autoritățile în frunte cu primarul Dumitru Nicolae habar nu au care este cauza.Deși inițial Nicolae a încercat să liniștească apele spunînd că ”e multă...
Indiferent ce aveați de gînd să faceți pe 24 iulie ar fi bine să anulați de urgență. Nu de alta, dar Eugen Chebac, președintele Consiliului Județean, a hotărît, în urma unei analize profunde, de largă transpirație, că e momentul ca...
Ecuația este destul de simplă. Vineri, scîrțarii de la UPC au anunțat, într-o conferință ținută la Inspectoratul Școlar Județean, o măreață sponsorizare. Au luat un tînăr olimpic (n.a. Dan Dănăilă învață la CNVA și are...
Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Doruleț Resmeriță, a prezentat astăzi presei camerele HD (high definition) de care este foarte mîndru și pe care are de gînd să le folosească pentru a-i spiona pe cei care vor da examene în vara...
Consilierii locali s-au întîlnit azi dimineață pentru a stabili cine va lua frîiele SC Apaterm SA. Deși hotărîrea trebuia să se ia într-o ședință ”de îndată” a Consiliului Local și de data asta, ca și la precedentele negocieri,...
Dacă primarul Dumitru Nicolae este cel care se ocupă de înmulțirea gropilor din oraș, viceprimarul Nicușor Ciumacenco are ca sarcină de serviciu (n.a. sau de partid) să aducă veștile bune. Mai ales acum că se apropie campania electorală...
George Cubasa nu va mai fi director general al Apaterm Galați, a anunțat astăzi viceprimarul Nicușor Ciumacenco, în cadrul unei conferințe de presă. "Ceea ce vă pot spune este că dl. Cubasa nu va mai fi printre cei nominalizați mîine, la...
O, da, e sublimă atmosfera în interiorul Uniunii Social Liberale (USL) Galați. Partenerii care au bătut palma în public, de față cu jdemii de blitzuri ale ziariștilor, mă refer acum la Dobre de la PNL, la Nica de la PSD și la Durbacă de...