E din ce în ce mai clar că autoritățile în frunte cu moș-primar Nicolae habar nu au de ce se tot crapă Faleza și nici nu par să înțeleagă cum să acopere groapa apărută în urmă cu aproape o săptămînă. Se tot întîlnesc, fac comisii și-și dau cu presupusul fără să ajungă la nicio concluzie clară.
În tot acest timp, groapa a fost pusă la dopsit și acoperită cu celofan. Că poate crește, cine știe? Și dacă tot ne-am obișnuit cu gropile, noi ăștia de la antidotul.ro ne-am gîndit că ar cam fi cazul să facem ceva. Pentru început, cred c-ar fi de bun simț să botezăm craterul de la Elice. Cam e momentul, căci groapa deja a împlinit un an și jumătate și am senzația că pe Nicolae a cam început să-l atragă, ba chiar să-i fie dragă. Habar nu avem dacă se bagă cineva să-i fie naș, dar e clar că nume mai potrivit decît ”Groapa Dumitru Nicolae” nu poate fi găsit. Nu de alta, dar după trei mandate în care a îngropat definitiv orașul ăsta, dacă-i facem statuie lui Nicolae, nu numai că sîntem tîmpiți, dar e ca și cum l-am lua la mișto.
Dar asta nu e tot. Ca să fim și la modă, mai propunem o reorganizare administrativ-teritorială a gropilor din Galați-Brăila. Precum și înființarea regiunii autonome a gropilor ISPA. Totodată, Eugen Chebac ar trebui să dea dovadă de puțin bun simț și să propună gălățenilor un referendum în care să fie întrebați clar: ”Sînteți de acord cu desființarea gropilor din județului Galați prin modificarea marginilor administrativ-teritoriale ale acestora?”
Ce facem cu groapa de pe Faleză? O botezăm, normal!
-->