Indiferent ce aveați de gînd să faceți pe 24 iulie ar fi bine să anulați de urgență. Nu de alta, dar Eugen Chebac, președintele Consiliului Județean, a hotărît, în urma unei analize profunde, de largă transpirație, că e momentul ca gălățenii să fie consultați cu privire la soarta județului Galați.
E un moment de cumpănă, în care trebuie să arătăm că știm să strîngem rîndurile, că ne pasă de soarta acestui județ. Totodată, iată că a sosit și clipa în care gălățenii, răspunzînd la întrebarea: ”Sînteți de acord cu desființarea județului Galați prin modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale acestuia?” își pot determina singuri soarta.
Sincer, acest referendum mi se pare de o importanță covîrșitoare. Simt cum mă ia cu fiori pe șira spinării. Spun asta pentru că indiferent cît de puțini gălățeni vor răspunde la întrebarea stupidă pusă de Chebac (n.a. asta în varianta superoptimistă în care chiar se va prezenta cineva la referendum), se va întîmpla fix același lucru. Adică nimic. Din fericire, costurile referendumului (n.a. care nu se cunosc încă) vor fi suportate tot de gălățeni, pentru că nea Chebac va face o rectificare de buget, rezolvînd astfel problema.
Galațiul moare și lui Chebac îi arde de referendum
-->