Dacă era să ne luăm după autorități, Baia Comunală trebuia terminată încă de luna trecută. Pe de altă parte, cică termenul de finalizare al lucrărilor ar fi la sfîrșitul anului.
Deși lucrările vor fi gata peste vreo trei-patru luni, viceprimarul Nicușor Ciumacenco nu a mai avut răbdare și a chemat presa pentru a arăta ziariștilor care e stadiul reparațiilor. După cum am înțeles de la constructor și se cam vede și din poze, pînă în prezent au fost executate lucrările de consolidare la corpul
bazinului de înot, corpul de intrare în clădire şi cel de legătură, s-a
reparat acoperişul, s-au înlocuit instalaţiile sanitare, termice,
electrice şi de ventilaţie, s-a înlocuit tîmplăria interioară şi cea
exterioară, s-au făcut compartimentările interioare, placările cu gresie
şi faianţă, s-a montat centrala termică pentru deservirea bazinului de
înot şi a corpurilor aferente.
”Lucrările de modernizare a bazinului de înot de la Baia Comunală, în valoare de 7 milioane de lei, fără TVA, sînt aproape de final. Pînă la sfârşitul anului, constructorul trebuie să execute, în cadrul contractului, următoarele lucrări: consolidarea şi reabilitarea bazinului de înot, a corpului de legătură şi a corpului de intrare de la Baia Comunală, să monteze centrala termică şi să execute lucrările de sistematizare (apă, canalizare, gaze, electrice, etc)”, a declarat vicele Ciumacenco.
Avînd în vedere că lucrările sînt făcute de firma Vâlceana, cea care a reparat anul trecut groapa de pe faleză, nu ne rămîne decît să sperăm că fundul bazinului va fi solid și că în timp nu va apărea nicio groapă în el.
Baia Comunală e gata. La toamnă
-->