Să mai zică lumea că gălățenii o duc prost! Pe un frig de crăpau pietricele, mii de cetățeni au ieșit la plimbare pe faleza Dunării. Nu a fost o plimbare clasică, precum în Central Park-ul american, ci una cu scop bahic și alimentar:...
Fundația Andreiana Juventus, condusă de Valentin Munteanu (îl vedeți aici servind un pișcot în spatele panglicarilor), va organiza duminică (2 decembrie 2018) o izmeneală pe bani publici. Mai exact, din banii Ministerului Culturii și...
Începem cu o precizare. Pelerinajul Luminii nu are legătură cu instalațiile de sărbători din orașul Galați care au costat cât o tranșă pentru FMI plătită de o țară săracă. În plus, chestia nu este laică, ci religioasă, pentru că...
Cu surle şi trâmbiţe, după ce tocmai a anunţat că muncitorii din construcţii vor avea, obligatoriu, salariul minim brut de 3000 de lei, iar cadrele didactice vor primi nişte salarii compensatorii sau în avans, statul român mai aruncă cu...
Adică ce SH-ul meu, flota Transurb nu arată de parcă ar împlini 100 de ani? Păi și dacă arată ea de ce să nu fie soră cu Marea Unire.
Uite că între două tranșe de plată (se știe că Transurbul a acumulat o datorie istorică la...
Azi noapte BMW-ul din imagine a rămas descălțat. La propriu. Iar proprietarul a aflat acestea abia dimineață, de la niște vecini. Inițial a crezut că e o glumă, dar când a aflat a sunat rapid la poliție.
N-a trecut mult și poza a...
Duminica aceasta, odată cu începerea anotimpului de iarnă, Teatrul Gulliver a programat povestea „Crăiasa zăpezilor”, un spectacol cu fulgi de nea, urși polari, reni, pinguini și alte făpturi lapone.
De la ora 10.30, toți copiii de...
Pentru buna desfășurare a manifestării religioase ”Pelerinajul Luminii” ce va avea loc în data de 29 noiembrie a.c și a evenimentelor organizate de ”Ziua Națională a României” – 1 decembrie 2018, vor fi impuse o serie de...
Deși ar fi putut să aștepte până în primăvară, Ștefan Baltă (actualmente președinte interimar al Organizației Municipale a PNL) a hotărât în această seară să declanșeze alegerile pentru funcția de președinte. Acest gest vine în...
Gata, s-a terminat cu glumele despre întârzierile incomensurabile ale CFR. În dotarea companiei feroviare a intrat un tren care a demonstrat că poate respecta la minut programul de circulație. Este vorba despre o garnitură care miercuri a...
Absolvenţii de studii superioare primesc şi veşti bune în zilele astea măcinate, parcă, numai de declaraţii privind limitarea dreptului de muncă. După ce ministrul de finanţe, foarte apreciat de gălăţeni după ce s-a luat de oamenii cu...
Sâmbătă, 1 decembrie și duminică , 2 decembrie 2018, de la ora 18:00, Teatrul Național de Operă și Operetă prezintă premiera operetei Crai Nou de Ciprian Porumbescu, eveniment artistic dedicat Centenarului Marii Uniri, dar și...
Cică o să ningă la noapte și o să se depună strat de zăpadă consistent. Așa anunță meteorologii, spre bucuria copiilor de politicieni care vor putea să iasă cu jeepul pe zăpadă. Pe ceilalți români, ninsoarea ca-n povești îi lasă...
După cum scriam ieri, aici, pe antidotul.ro, azi a fost ultima zi în care societatea Transurb putea să-și plătească tranșa de 1.700.000 de lei din datoria de 13 milioane pe care o are eșalonată. Și dacă nu ar fi făcut-o, ANAF urma să...
Încă o zi, încă o ţeapă pentru gălăţenii care au îndrăznit acum doi ani să creadă. Să creadă în... lapte şi miere, adică. De data asta, păţiţii sunt locuitorii din Bursucani şi Ghingeşti, două comune aflate pe ruta Galaţi...
Azi dimineață, directorul Transurb și primarul Ionuț Pucheanu au avut o discuție lungă cam cât drumul de la SH la Euro 6. Iar cel care și-a impus punctul de vedere a fost, absolut previzibil, edilul. Acum rămâne de văzut și cine va...
În timp ce alții vorbesc despre metrou și străzi inteligente, la Galați, Primăria se laudă cu o performanță greu de crezut: a reușit să scoată din bârlogul înghețat sute de cetățeni. În termeni tehnici se spune altfel: două...
A răsărit soarele peste ograda baronului PSD, Marian Oprișan. În apropiere de Focșani a apărut un lan de floarea soarelui. Plantele au scos capul în mijlocul zăpezii fără ajutor de la bipezi, din semințele rămase în urma recoltatului...
Cine spunea, dom'le, că nu merge treaba bine în Galaţi? Că nu vin investitori, că autorităţile locale sunt preocupate, mai degrabă, de petreceri, de concerte, de aruncat bani publici pe te miri ce şi de injurături prin Consiliul Local? Nu...
Transurb a lansat vineri, în Sistemul electronic de achiziţii publice, o licitaţie pentru achiziţia a 30 autobuze urbane diesel second-hand, de 12 metri lungime, cu podea joasă. Și uite așa, ca la un semn, toată lumea a părut că...
Moaștele, militarii, autoritățile și tarabele cu vin fiert vor bloca orașul Galați. Pentru că urmează Zilele Galațiului, Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri, autoritățile locale au pregătit o serie de evenimente...
Mai știți povestea (vezi detalii aici) portului de ambarcațiuni și a investiției de un milion de euro pe care firma de apartament Marina Danubius ne amenință încă din iulie 2017 că o va face în golfulețul din zona trecere bac? Ei bine, a...
Cam cât de ipocrit trebuie să fii ca să faci golănii/ilegalități cu cultura în gură?! Sau cum spune city managerul Marius Humelnicu: "Este inadmisibil să nu votezi un lucru cultural". Mai ales când se împlinesc 128 de ani de existență a...
Muncă de chinez bătrân: Primăria Galați vrea să angajeze specialiști care vor inventaria investițiile din oraș. Este vorba despre investițiile în curs de execuție, aflate în conservare și/sau sistate. Răbdarea este principala calitate...
Sîc! O să ajungem să ne rugăm de vecinii noştri de la Brăila pentru formarea zonei metropolitane în câţiva ani. Asta dacă o să vrem şi noi să avem parte de investitori în zonă şi de mândria de a avea pod peste Dunăre. Asta pentru...
Cu doar o zi în urmă, o femeie în vârstă de 63 de ani a fost lovită mortal pe o trecere de pietoni din Tecuci. Accidentul a avut loc pe una dintre cele mai circulate străzi din oraş. Astfel, s-a adus din nou în discuţie nepăsarea...
La începutul lunii septembrie gospodăria lui Bogdan Ardean se apuca de amenajat (a se citi scos trandafiri și pus gazon) spațiul delimitat de bordurile duble de pe strada Brăilei. Între timp, directorul Gospodărire Urbană s-a înnămolit...
Arată ca o fundătură orașul Galați, dar măcar nu ne plictisim. Dacă nu ne distrează un politician, reușește să ne facă ziua veselă un cetățean. În ultimele zile am uitat de Nica de la pesedeu care nu doarme de grija podului peste...
În această duminică, începând cu ora 10.30, la Teatrul Gulliver se pune în scenă povestea lui Peter Pan, personaj cunoscut în lumea întreagă drept copilul care nu voia să crească. Pe parcursul spectacolului, copiii vor călători,...
Joi, pe 22 noiembrie, de la ora 19:00, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” continuă Festivalul Internațional „Leonard” cu mult-așteptatul Concert vocal-simfonic, în interpretarea solistelor Rodica Ștefan, Adelina...