Răzvan Ochiroșii are un nume pe care te aștepți să îl auzi mai degrabă în cîrciumile de cartier, nu pe terenurile de fotbal. Mai grav mi se pare că Răzvan Ochiroșii, 22 de ani, nu doar că se dă fotbalist (la dracu, și eu pot să susțin că sînt Picasso), ci și cîștigă bani de pe urma faptului că ar fi fotbalist. Că el nu a mai jucat fotbal de mai bine de doi ani este altă discuție, dar cine credeți că are timp să se gîndească la astfel de chestii? Important este că gălățeanul Ochiroșii a trecut un pic pe la Steaua, unde nici sacul cu mingi nu era lăsat să îl care, iar apoi s-a întors la Galați, locul de unde plecase cu mare tam-tam. A revenit la Oțelul cu oareșce aere de vedetă, dar nu a prins echipa decît din minutul 65 încolo. Sună cinic, dar singura realizare a lui Ochiroșii în tricoul Oțelului a fost că a dat cap în cap cu un jucător de la FC Brașov, în aprilie 2011, cînd a rămas inert pe gazon.
Mai nou, citesc că acest Răzvan Ochiroșii are în palmares două titluri de campion: unul cu Steaua și celălalt cu Oțelul Galați. Bine că nu a făcut parte și din staff-ul Barcelonei (fie și ca femeie de serviciu) în acest sezon, că sînt sigur că Ochiroșii își trecea în CV că a cîștigat atît titlul în Spania, cît și Liga Campionilor.
Acum aud că Ochiroșii are oferte din Polonia și Italia (Modena din Divizia B). Cum naiba să transferi un jucător ca Ochiroșii, care nu a mai dus un meci cap-coadă de mai bine de trei ani, și să mai și dai bani pe el? Nu știu de ce, dar Ochiroșii îmi aduce aminte de fotbalistul Alibec de la Farul Constanța, care s-a transferat la Inter Milano acum 3 ani, iar de atunci nu a mai auzit nimeni de el. Nici măcar un aut de poartă sau un corner nu a avut ocazia să bată.
Răzvan Ochiroșii de la Oțelul, un mare jucător de fotbal pe calculator
-->