Primarul Marius Stan dovedește că se gîndește la viitor. La viitorul lui, evident. Și asta pentru că numai mîine nu-i poimîine și vin alegerile locale din 2016, iar Stan va dori desigur un al doilea mandat de primar. Așa că domnu’ Stan a purces încă de pe acum la adunat de voturi. Și a luat-o cătinel, încă de la grupele de copii și juniori, precum odinioară în fotbal.
De pildă, primarul Stan s-a aflat astăzi, la ora 12.00, în vizită electorală la Grădinița nr. 39 (Dumbrava Minunată), de pe str. Aurel Vlaicu. Bine, oficial, această vizită nu a avut iz electoral, primarul Stan dorind doar să ofere din partea Primăriei Galați, de Moș Nicolae, cîte o pungă cu dulciuri celor 120 de copilași din grădiniță. La fel de bine se poate spune că puștii de grădiniță nu au și nici nu vor avea prea curînd drept de vot, așa că este exclus ca primarul Stan să fi urmărit un interes electoral. Da, așa este, dar acești copii au părinți cu drept de vot, care cu siguranță nu voi uita gestul făcut de dom’ primar de a le dărui personal micuților o pungă cu dulciuri pline de E-uri.
Marius Stan a stat la poză cu copiii și a ascultat 2-3 cîntece cu Moș Nicolae, special învățate pentru acest eveniment. La un moment dat, d-ra Emanuela Turcu (șefa de cabinet a primarului Stan) i-a întrebat pe copii dacă știu cum îl cheamă pe “domnul primar”. Iar puștii, logic, au zis că habar nu au. E clar că dom’ primar trebuie să se mobilizeze, să facă ceva pentru că, iacătă, stă execrabil la capitolul notorietate.
Primarul Marius Stan, în campanie electorală la grădiniță
-->