Promisologul Marius Stan promitea gălățenilor, acum cinci zile, că gata, s-a terminat cu fierătania de la Ultimul Leu, că ea va fi dată jos și în locul ei se va pune o cruce și-un steag.
Bine, e vorba de ultima promisiune, după cum am scris deja aici, căci primele promisiuni legate de dispariția fierătaniei au fost făcute de către Stan încă de prin 2012, deci la începutul mandatului.
Ei bine, în cele cinci zile de la ultima promisiune, din fierătania cu pricina au dispărut vreo două țevi, dar ea a rămas țanțoșă în mijlocul rondoului. Întrebarea vine de la sine: e așa complicat să dărîmi patru țevi și trei chiroane? Normal că nu. Și dacă Stan nu a fost în stare, trebuia să roage vreo doi țigani de-ai lui Durbacă și problema se rezolva peste noapte.
Dar nu despre asta e vorba aici. Pe Stan nu l-a interesat decît să mai bifeze o promisiune, să aibă și departamentul de propagandă de la VL, condus de Anca Neminte, un articol despre o măreață realizare. Că minunata realizare e în fapt o minciună, nu mai contează, important e ca s-a bifat, iar proștii crede ce scrie la ziar, nu ce vede cu ochii lor.
Ce nu pare să înțeleagă Stan e că, atunci cînd promisiunile se transformă-n minciuni, riști să arăți/te comporți ca un rahat în ploaie. Ce nu știți cum face un rahat în ploaie? E simplu, tot mandatul pute de atîta aroganță, iar cînd vine campania electorală se dă cu parfum, în speranța că așa va mirosi a apă de trandafiri și va prosti electoratul PSD-ului.