Ion Cristoiu a fost pantaloni scurţi, un mucos, adică un fals precursor pentru bravii ziarişti de la “Viaţa nouă”. Găina aia care s-a combinat cu o rîmă schiloadă, a rămas borţoasă şi ulterior a născut două perechi de tripleţi de pui vii este zero barat pe lîngă minunea întocmită de un stejar, care a fătat o biserică în toată firea.
Bine, chestiunea în sine comportă mai multe aspecte – vorba lu’ Vasile Pîrlog. În sensul că, să moară Durbacă dacă vă mint cu ceva, nu înţeleg cum un stejar, care pînă la proba contrarie este de genul masculin, ar putea să nască vreodată ceva, unde mai pui ca fătul să fie şi ditamai biserica. Dar dacă cotidianul Galaţiului, care este cumpărat de moşnegii disperaţi să afle ce colegi de armată au mai murit înaintea lor, scrie negru pe alb că stejarii au început să nască, atunci cred că ar fi cazul să le spunem copiilor noştri să fie cu băgare de seamă atunci cînd vor citi “Stejarul din Borzeşti”, de Eusebiu Camilar.
“Viaţa nouă” îmi este martor: şi stejarii naşte pui vii!
-->