În cei trei ani de mandat, rectorul Iulian Bîrsan a făcut tot ce-a depins de el pentru a se vedea cît mai rar cu presa. Nu că evita ziariștii, dar își dorea să se întîlnească cu ei la fel de mult pe cît își doresc teroriștii de la Paris (Charlie Hebdo) să stea puțin la taclale cu polițiștii francezi.
Habar nu știu de ce procedează așa rectorul Universității “Dunărea de Jos”, dar bănuiesc că lucrează astfel la imaginea de manager care tace și face. Și pare că-i cam iese pasența, nu de alta dar instituția pe care o conduce o duce destul de bine pe vremurile astea de revenire (sperăm) din criză.
Așa se face că la conferința de azi, rectorul Iulian Bîrsan a ținut să precizeze (mai în glumă, mai în serios) că va fi prima și ultima pe anul 2015. Cît despre conferința în sine, un fel de “starea universității” după 3 ani de rectorat, senzația a fost nu neapărat că oamenii aveau ceva extrem de important de comunicat, dar și-au zis că dacă tot au cu ce, să nu cumva să rateze ocazia să se laude puțin.
Așa am aflat și noi că Iulian Bîrsan și-a îndeplinit deja 90% din programul managerial cu care și-a convins colegii cînd a fost ales rector. Universitatea e cu plățile la zi, există o tendință de stabilizare a cifrei de școlarizare (concretizată în puține plecări) undeva la 12500 – 13000 de studenți și aduce venituri suplimentare frumoase de pe urma studenților străini.
La anul bun pe care l-a avut, Universitatea “Dunărea de Jos” adaugă și investiția de la Sala Pușchin (renovată, plus amenajate două terenuri de baschet) și are cîteva proiecte și pentru anul în curs. E vorba de clădirile de pe Gării, respectiv Carnabel adică de la Facultatea de Științe Economice plus zona aferentă celei de Educație Fizică și Sport.
Ar mai fi vorba de un proiect important legat de fostul stadion Portu Roșu, dar aici lucrurile sînt ceva mai complicate și e nevoie de implicarea Primăriei Galați, care momentan se cam dă ocupată. Dar cu detalii despre asta promit să revin cît de curînd, cu un alt text.