Dacă nu știați, lumea e cîrcotașă iar tunelul lui Marius Stan o duce bine mersi.
De fapt, proiectul cu tunelul e unicat în România se laudă primarul Stan, iar concluzia lui e că a meritat să așteptăm trei ani. Dacă ascultați cu atenție declarația edilului (vezi video), ați putea crede lejer că tunelul care va salva Galațiul a fost deja realizat, iar discursul cu pricina, mulțumirile și năduful se petrec la tăierea panglicii.
Eu știu că de bun simț e să te lauzi și să anunți public că ai muncit atunci cînd ai realizat ceva. Concret. Pînă atunci capul jos, transpirație și joc de glezne, avînd în vedere că nu s-a săpat un metru de tunel. Momentan, realitatea e că Stan sărbătorește faptul că 3.8 milioane de euro vor fi cheltuiți pe un studiu de fezabilitate. Acum pe bune, cum să fii mîndru de un studiu de fezabilitate? Care nu se știe cînd va fi gata. Un mizilic, ba chiar foarte, foarte, ieftin, crede edilul.
Ironia e că sînt șanse extrem de mari ca gura edilului să grăiască ca păcătosul în sensul că, deși spune că nu asta și-a propus, pînă la urmă să se dovedească faptul că minunata echipă în frunte cu Stan, chiar asta au făcut, au nenorocit banul public.
Ar trebui ca cineva să-i explice lui Stan că aproape 4 milioane de euro pe niște hîrtii nu e deloc ieftin pentru nimeni, cu atît mai puțin pentru un oraș ca Galați, care se împrumută de aproape aceeași sumă (puțin mai mult, chiar) ca să poată avea căldură într-o iarnă. Pînă la proba contrarie, Marius Stan a demonstrat o crasă lipsă de viziune și un apetit crescut pentru flituirea banului public pe tot felul de cîntăceli și gale de box. Iar nouă nu ne rămîne decît să sperăm că ambîțul de a risipi alți bani pe un studiu, nu se face doar pentru ca Stan să spună la final de mandat: votați-mă pe mine dacă vreți tunel, pentru că altfel s-au cheltuit degeaba cîteva milioane de euro.