Degeaba te lauzi că ai buldozerul mare, dacă creierul (administrativ) nu te ajută să nimerești manivela.
Mă mai duc din cînd în cînd să-mi iau un iaurt din Complexul Ancora și profit de ocazie ca să mai admir și garajele pe care Marius Stan se lăuda că le demolează încă din luna martie. Că doar el e primar și cînd apare călare pe buldozer tremură toate garajele din încheieturi.
Felul în care a gestionat Marius Stan problema garajelor din zona Ancora mi se pare emblematic. De fapt, fix așa conduce Marius Stan orașul, mă rog, Noul Galați. La început sînt intențiile nobile. O să facem stadion, mall, sediu la primărie, etc. Apoi vin anunțurile pompieristice. Ne apucăm, demolăm, construim. După care vin poticnirile, amînările, bîlbîielile. Dacă pînă la urmă se face ceva, se face (vezi mall-ul) mic și fără cinema, străzile nu se mai repară pentru că primăria se-mpiedică în tot felul de licitații, iar garajele nu se mai dărîmă pentru că proprietarii au acte și deci îi doare la bască de planurile lui Marius Stan.
Și aici nu e vorba doar de lipsă de viziune, ci de faptul că pe băieții ăștia care au pus mîna pe primărie chiar nu-i duce capul. Stan s-a înconjurat numai de nulități antipatice (gen Didi Apatermistul) important pentru el fiind să-și mai răsplătească cu cîte-un oscior slugile credincioase (gen Manoliu de la Poluția Comunitară). Ori în contextul ăsta cine să facă treabă? Cine să-i explice lui Marius Stan că e ridicol cînd promite pasarele suspendate și tuneluri pe sub Dunăre în condițiile în care el s-a aruncat ca berbecul și n-a fost în stare să dărîme niște amărîte de garaje?
Așa că rămîne cum am stabilit. O să mai trec din cînd în cînd pe acolo ca să admir ce treabă bună a făcut primarul Marius Stan care, se știe, cînd pune el mîna nu numai că nu se construiește, dar uneori nici măcar nu se demolează cum trebuie.