Acum 10-15 ani, ca să nu mai amintesc de vremurile de înainte de 1989, erai pus la stîlpul infamiei dacă nu îți țineai morții în casă, timp de trei zile, pînă le venea ceasul să fie duși la groapă. Sufrageriile țineau locul unor camere mortuare unde erau depuși decedații familiei, căci așa era tradiția. Cine avea curajul nebun și îndrăzneala vecină cu demența să depună la o capelă mortuară corpul neînsuflețit al rudei trecute în neființă era bîrfit & terfelit de tot cartierul. Păi, stai așa: adică a murit nea Gigel, Dumnezeu să-l ierte, iar nevastă-sa, putoarea de nevastă-sa, nici măcar în ultimele lui zile pe pămînt nu a fost de acord să îl țină în casă, adică în casa lui?! În casa în care nea Gigel a adus și ultimul lui leu din salariu, în casa pe care a mobiliat-o de la zero, cu mari eforturi financiare, pe care a întreținut-o așa cum s-a priceput el mai bine?! Și acum, după ce bietul nea Gigel s-a prăpădit, ce face scorpia de nevastă-sa? Se leapădă de el ca de un cadavru, aruncîndu-l într-o încăpărere străină, rece, un fel de criptă pe pămînt, căreia unii obișnuiesc să îi spună capelă mortuară?
Uite că, încet-încet, gălățenii au renunțat la obiceiul rural, antic și de demult potrivit căruia mortul familiei trebuie să zacă în casa în care și-a trăit zilele. Pînă și cei mai nevoiași dintre gălățeni, oameni care duc un trai modest, au început să își depună morții în capelele bisericilor, unde taxa este una modică, undeva la 20-30 de lei pe zi. Aici se face priveghiul, aici vin bocitoarele profesioniste ca să își facă numărul, să plîngă cu vorbe despre cît de bun om era mortu’ atunci cînd trăia, și tot aici se pot îmbăta apropiații decedatului fără să fie obligați de gazde să se descalțe la intrare, pe motiv că le murdărește covorul persan din sufragerie.
Prostule, nici nu știi cît de bine arătai mort pe masa din sufragerie!
-->