Așa suntem, un popor plin de icoane și de însemne care se vor a fi salvatoare.
Poporul cu icoane. De când e lumea religia a fost una dintre cele mai puternice surse de manipulare a oamenilor. Prin lideri religioși, uneori fanatici, masele au fost manipulate spre distrugere, invocând divinitatea pentru a-și justifica faptele reprobabile.
Nu ne gândim prea des la acest lucru, suntem atât de prinși în cotidianul nostru încât nu realizăm ipocrizia acestui aspect. În cotidianul fiecărei zile avem impresia că icoana atârnată la oglinda retrovizoare a mașinii ne va salva.
Noi suntem poporul cu icoane.
Peste tot ne punem icoane: în mașina, pe pereți, în portofel, în buzunare, în poșetă, în borsetă. Ne înconjurăm de icoane ca și cum am căuta o formă de protecție, ca și cum am vrea ca Dumnezeu să fie mereu lângă noi prin ele. Și da, pozăm în credincioși veritabili cu această paradă a icoanelor afișate peste tot. Pozăm, da, pentru că de fapt, în majoritatea cazurilor, la asta se rezumă excesul nostru de zel în credință. La o paradă a imaginilor reprezentative pentru credința atât de aclamată, dar nu mereu trăită.
Se spune că fiecare om își poartă credința în suflet. Și sufletul nu este expus, este intim, este acolo, în fiecare dintre noi.
Suntem poporul cu icoane.
Purtăm la vedere însemnele credinței noastre, dar de câte ori pe zi suntem în legătură cu divinitatea? De câte ori pe zi vorbim cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii sau pur și simplu o confesiune, un gând, o întrebare, o… orice? Cum se face că legătura noastră cu divinitatea se rezuma la a purta icoanele, a le afișa? Cum se face că nu se prelungește și la gânduri sau simțiri, la trăiri sau orice altceva care să însemne mai mult decât epatare?
Am construit și am donat, noi, ca popor, sume imense pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului și noi tot nu suntem mântuiți. Oamenii s-au călcat în picioare pentru a intra acolo, într-o manifestare care nu avea nimic de-a face cu ceea ce trebuie sp fie credința.
De ce suntem asa frivoli în relația cu divinitatea, dacă tot ne prezentăm ca fiind așa de creștini? Cum ajungem să fim atât de manipulabili prin intermediul religiei?
