Vineri, liberalul Marian Băilă a semnat cu elvețienii de la Goldbach Media Grup actele care confirmă că a devenit propietarul a 90% din acțiunile cotidianului Viața Liberă. Mai exact, e vorba de 90% din acțiunile trustului ”Dunărea de Jos”, care înseamnă sediul de pe Domnească, tipografia, rețeaua de difuzare (n.a. e vorba de 65 de chioșcuri în tot orașul, dispuse în poziții cheie) și franciza propriu-zisă.
Elvețienii de la Goldbach Media Group au dat pe Viața Liberă 3,7 milioane de euro (n.a. tranzacția s-a încheiat la finele anului 2006). Dar la puțin timp după ce au preluat pachetul majoritar de acţiuni al trustului ARBOMEDIA, elvețienii au anunțat că vor să vîndă. Deși cei de la Viața Liberă nu ratează nicio ocazie în a se lăuda că sînt ”lideri absoluți ai presei gălățene”, timp de cinci ani de zile nu s-a găsit niciun cumpărător. Și asta indiferent cît lăsau elvețienii la preț. În tot acest timp, alde Radu Macovei, Lazarovici și Katiușa Nanu au reușit să facă din Viața Liberă un cotidian atît de eficient, încît patronii au devenit din ce în ce mai disperați și au cedat în cele din urmă vînzînd ziarul la nici jumătate de preț. Sincer, suma de 1,6 milioane de euro, cît se vehiculează că ar fi dat Marian Băilă pe VL, mi se pare una exgerată, dar fiecare știe mai bine ce face cu banii lui.
Interesant este că din trustul ARBOMEDIA a făcut parte și Ziarul de Brăila, cotidian coordonat de Răducu Macovei, adică fiul lui Radu Macovei – tatăl. De data asta țaca luată de elvețieni a fost și mai mare. Spun asta pentru că ziarul a fost pur și simplu închis în 2009, cei de la la Goldbach Media Grup renunțînd la ideea de a-l vinde și mulțumindu-se astfel că nu mai au pierderi.
Indiferent cît vor nega deontologii de la VL, implicațiile politice ale tranzacției sînt mai mult decît străvezii. Prin achiziția sa, Băilă îndeplinește visul liberalilor gălățeni de a avea o portavoce în mass-media gălățeană, care să cînte pe limba lor. Aș putea să pariez de pe acum că trilul ”cotidianului independent” va acompania fructuos campania din 2012.
