Și întreb chestia asta pentru că, în perioada octombrie-noiembrie 2009, cînd convorbirile telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vântu erau înregistrate de SRI, Parchet, Draci, Laci, nea Robert Turcescu era mare șef la Realitatea TV. Un fel de director de programe dacă nu cumva greșesc. Oricum, avea funcție mare, deci făcea parte din board-ul lui SOV, alături de alți interlocutori preferați ai lui Vântu, cum ar fi de pildă Doru Bușcu de la Cațavencu, Cătălin Popa, Dragoș Stanca de la F5, Corina Drăgotescu, Stelian Tănase, Cornel Nistorescu și Bogdan Chirieac – nume care apar în stenogramele aruncate ieri pe piață. Ce să înțeleg eu de aici, că Robert Turcescu nu a vorbit la telefon cu Vântu în perioada fierbinte de înaintea alegerilor prezidențiale, că Vântu nu îl întreba așa, de sănătate și de modul cum trebuie altoită politica editorială?
E puțin probabil că Turcescu nu a discutat (și) la telefon cu Vântu. Probabil însă că înregistrările cu Turcescu (nu zic că ar fi stat preș în fața patronului Realitatea, așa cum s-a întîmplat cu Bușcu și Stanca) au fost scoase din stenograme de băieții de la SRI și Parchet, pentru că între timp fostul realizator al emisiunii “Sută la sută” s-a dus la mogulul bun, adică s-a angajat la B1TV, al clanului Păunescu.
Bănuiala mea este că înainte să dea BT-ul (bun de tipar) la stenograme, băieții din servicii s-au dus cu ele la Cotroceni pentru o ultimă corectură, ocazie cu care numele lui Robert Turcescu a dispărut din schemă, pentru că, vorba aia, acum juca în echipa potrivită.
De ce nu apare și Turcescu în stenogramele Vântu
-->