Nu mă dau în vînt după concursurile de genul Eurovisionului, dar, fiind sîmbătă seara și neavînd ce altceva să privesc la televizor, m-am uitat așa, pe sărite, la finala în urma căreia s-a desemnat (sanchi, a fost ales) reprezentantul România la Malmo (Suedia). Știm cu toții că Eurovisionul este o frecție de concurs, un fel de horă stupidă la care sînt invitate să participe toate țările din Europa, pentru a arăta în ce mare armonie trăiesc popoarele europene. Nu cred să existe vreun concurs mai slab, mai inutil decît Eurovisionul. Și zic asta pentru că în cei aproape 60 de cînd se organizează această competiție plictisitoare, doar 2-3 cîntece au trecut dincolo de concurs, ajungînd să se impună, să placă marelui public. Este vorba de ABBA și de Brotherhood of Man, cu al lor hit Save Your Kisses For Me. Ar mai putea fi amintită aici și ucraineanca Ruslana cu Wild Dances, care a vîndut cîteva sute de mii de discuri în urma cîștigării Eurovisionului. În rest, toți cei care au cîștigat Eurovisionul din 1954 încoace au avut parte de glorie doar pentru o seară, căci a doua zi deja nu își mai amintea nici dracu de ei.
Cezar s-a Ouatu pe el
Aș remarca piesa extrem de proastă a formației condusă de Robert Turcescu, pe nume Casa Presei, care s-a clasat, surprinzător, pe locul 2 la televoting. Rar mi-a fost dat să aud un jeg muzical mai mare ca ăsta. Turcescu a avut mare tupeu să se prezinte la Eurovision cu o melodie pe care ar fi putut să o cînte cel mult la o petrecere cu prietenii. Mai grav mi s-a părut faptul că Turcescu chiar credea că va ajunge la marea finală din Suedia (18 mai 2013) cu porcăria lui muzicală. Acceptabilă, ba chiar extrem de reușită mi s-a părut piesa celor de la Electric Fence, pe nume Emilia (uite aici clipul).
În cele din urmă, cîștigător a fost desemnat Cezar, cu piesa It’s My Life. Este exact genul de piesă pe care eu îl detest. Un gunoi muzical, cu pretenții de operă de artă. Mă doare în cot de inflexiunile vocale ale cetățeanului (contratenorului) Cezar Ouatu, care este un fel de Narcis Iustin Nanău, dar mai în vîrstă. Trilurile lui de poponar camuflat îl pot impresiona cel mult pe Mihai Gâdea, care l-a promovat cu obstinație la emisiunea Sinteza Zilei, de pe Antena 3. Ca român, melodia lui Cezar nu mă reprezintă absolut deloc și cred că nu va face nici o brînză în finala din Suedia. Mai degrabă ar fi cîștigat Luminița Anghel, cu piesa ei Unique, care a sunat destul de bine.