Apaterm a avut de cînd se ştie probleme în ceea ce priveşte recuperarea banilor de la asociaţiile de locatari/proprietari, dar ca în acest an parcă n-a fost niciodată. Iar greul abia acum urmează, după ce sistemul de termoficare va fi pus în funcţiune.
La Apaterm era o regulă: nivelul încasărilor creştea pe timpul verii. Sau măcar rămînea la un nivel constant, dar în nici un caz nu scădea. Motivul pentru care vara lumea făcea mai des drumuri la întreţinere este lesne de dedus: pe timpul verii, facturile sînt infinit mai mici, astfel că locatarii puteau recupera din restanţele acumultate pe timpul iernii.
Vara aceasta, Apaterm a înregistrat un record nedorit. Astfel, nu mai puţin de 33 de asociaţii nu au plătit nici măcar un leu la Apaterm, într-un interval de o lună şi jumătate. Este vorba despre perioada 1 iulie – 15 august 2009. După cum reiese din tabelul alăturat, asociaţiile de proprietari/locatari care au achitat fix zero lei şi zero bani către Apaterm sînt situate în toate cartierele, nu neapărat doar în cele aflate la periferie. În general, sînt asociaţii-problemă, cum este cazul Asoc. nr. 106, unde cuantumul penalităţilor este mult mai mare decît datoria în sine.
Optimismul nu i-a părăsit însă pe cei de la Apaterm, deşi e greu de crezut că rău-platnicii vor da buzna la asociaţie cu portofelul doldora de hîrtii de 100 de RON, în condiţiile în care toată vara au mers pe datorie, cum se zice. Conducerea Apaterm caută deja explicaţii pentru boicotul financiar înregistrat în dreptul celor 33 de asociaţii, caz fără precedent în istoria recentă a societăţii.
Vom reveni.
Caz fără precedent în istoria Apaterm
-->