Astăzi este 20 iulie, adică este ziua unui nene pe nume Ilie, care a fost făcut sfînt doar pentru că a trăit în timpul vieţii lui. Pentru talibanii ortodocşi azi este sărbătoare mare. Nu se spală rufe, nu se dă cu mătura, nu se pune aspiratorul şi nici nu se întind mileuri pe televizor, căci se supără nen-tu Ilie. Babele îşi vor scoate astăzi banii ascunşi în chiloţi ca să cumpere lumînări, după care se vor aşeza pe băncile din curtea bisericii pentru a le bîrfi pe enoriaşele cărora încă nu le-au căzut ţîţele-n poală. Moşnegii care şi-au băut viaţa la cîrciumă, iar acum imploră divinitatea să-i care mai repede la groapă, îl vor saluta şi ei pe Ilie, cu condiţia să primească măcar 14 halbe la masă.
Din ce în ce mai puţini români îşi botează copiii cu numele Ilie. De fapt, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă, nimeni nu îl mai invocă pe Sf. Ilie la Starea Civilă atunci cînd vine vorba să dea un prenume copilului. Prin urmare, Sf. Ilie a expirat, deci şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul!
Expirat şi cu mălaiul halit pe blat, nenea Ilie are parte doar de cronici favorabile, după cum urmează: “Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dîndu-i numele, i-au dat să mănînce o flacără, simbol al rîvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.”
Am luat acest citat de aici, unde nu se specifică în clar dacă Sf. Ilie stătea capră sau era pe post de mitralieră la curul colegilor de sihăstrie.
