Piața imobiliară trece printr-o prăbușire accelerată, cu o scădere a vânzărilor în prima jumătate a acestui an. La aproape un sfert față de perioada similară a anului trecut. În pofida acestui fapt, prețurile continuă să se păstreze ridicate.
Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, centralizate de platforma de cercetare a pieței imobiliare ValorEasy, numărul de unități individuale vândute a scăzut cu 22% în primul semestru al acestui an.
În total este vorba de 66.500 de unități individuale vândute în perioada ianuarie – iunie 2023. Ceea ce reprezintă o scădere anuală de 22%. Iar 29% din tranzacțiile la nivel național s-au petrecut în București.
Scăderi au avut loc în toate județele din top 10, cu excepția județului Prahova.
Cele mai multe consemnate, după București, au avut loc în județele Brașov, Timiș, Cluj, Constanța, Iași, Ilfov, Prahova, Bacău și Bihor.
Prețurile rezistă pe piața imobiliară
La nivelul Uniunii Europene, în primul trimestru din 2023, prețurile locuințelor au rămas la aceeași valoare înregistrată în anul anterior. În timp ce în România încă există o creștere anuală a prețurilor de 4,6% (dar cu tendință în scădere), menționează analiza. În România, se menține diferențierea de preț între piața locuințelor deja construite (+1,5%) și piața locuințelor noi (+11%).
Cât privește situația din zona noastră, prețul apartamentelor a crescut în Brăila cu 2% și cu puțin peste 1% în Galați. Tranzacțiile consemnate în primele șase luni au fost de 490 în Brăila și 1.290 în Galați.
La capitolul creșteri de prețuri, lider este Târgoviște, cu aproape 13%. Urmat de Călărași, Slobozia, Cluj – Napoca și Focșani, toate cu peste 10%.
Conform Eurostat, România ocupă poziția 19 în topul țărilor UE, cu o creștere a prețurilor de 46% din 2015.
Începând din 2015, România a urmat în linii mari tendința generală din Uniunea Europeană. Prețurile locuințelor din România au crescut cu 46%, similar cu media creșterii prețurilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.