Ştiu, m-am hazardat în titlul acestui articol. Nu am absolut nici o dovadă că Cătălin Negoiţă este jurnalist, aşa că, în cazul în care el mă va acţiona în judecată, nu pot proba această afirmaţie, deci va cîştiga. O laie!
În schimb, am informaţii că patronul Express TV Galaţi, despre Cătălin Negoiţă este vorba, umblă cu săru’mîna pe la PNL Galaţi, ca să prindă un post de candidat la alegerile din toamnă, pentru parlamentare. Omu’ are atît de multă încredere în el, încît simte că electoratul va sta la coadă ca să-l voteze. Asta după ce, la alegerile din iunie, pentru primărie, Cătălin Negoiţă s-a făcut de kko, obţinînd un scor de toată jena.
Liberalii gălăţeni, conduşi de comunistul Victor Paul Dobre, nu ştiu ce să-i spună lui Negoiţă. În nici un caz nu l-ar accepta ca candidat pentru parlamentare, dar parcă nici nu i-ar spune “Marş, mă, jegule!”, căci nu pot coborî discuţia la un nivel mai jos decît etajul politic în care stă acesta.
Nu pe bune acuma, cîţi oameni cunoaşteţi voi, care, la o adică, l-ar vota pe Cătălin Negoiţă de la Express TV? Este el cumva vreo marcă de blugi, vreun Bill Gates sau un mic google.com, ca să fie ştiut de toată lumea? Bun, şi-atunci de unde acest impuls al dumnealui de a candida, de a se insinua în partide, după ce la alegerile din vară se dădea independent? După ce a fost bara-bara cu Durbacă, după ce l-a trădat pe acesta refugiindu-se în braţele PDL, via Mircea Toader, şi după ce l-a determinat pe Clim Sabin să facă roata în mormînt, îngropîndu-i postul Express TV, Cătălin Negoiţă semnalizează brusc şi deodată către liberali. Bine, vorba vine că ăştia din PNL Galaţi sînt liberali, căci ei, după cum afirmam şi mai sus, sînt tovarăşi cu carnet în regulă. Zilele următoare se va decide dacă Negoiţă va fi propus de PNL pentru Colegiul Electoral nr. 1 (Centru), acolo unde deja şi-a anunţat candidatura alt circar, despre Florin Pîslaru de la PSD este vorba. Frate, candidaţi numai unul şi unul pentru gălăţenii din Mazepa!
Jurnalistul Cătălin Negoiţă ţine în mod Express să se facă din nou de rîs
-->