Acum cîteva luni primarul Marius Stan îl lua la mișto pe Cristian Gîscă spunînd despre șeful Poliției Comunitare că calcă apa și dînd de înțeles că zilele acestuia, în fruntea instituției, sînt atent numărate.
De atunci a trecut ceva timp și nu s-a întîmplat mai nimic. Așa că am prins ocazia și l-am întrebat azi pe edil cum mai calcă Gîscă apa și dacă are penele tot așa de imaculate. Stan mi-a spus că în cîteva zile Gîscă va fi pus pe liber, asta deoarece în urma unui control făcut de Comisia de disciplină din cadrul Primăriei Galați și Curtea de Conturi au ieșit la iveală, după cum era de așteptat, cîteva tone de nereguli.
Personal, faptul că Gîscă va fi trimis la păscut nu mă bucură în mod deosebit. Dar deabia aștept să văd profesionistul pe care edilul îl va pune în locul lui (primarul mi-a spus că la momentul acesta, adică acum cîteva ore, încă nu s-a hotărît pe cine va alege din cele două, trei variante la care s-a gîndit), că doar știți, Marius Stan a promis de mai multe ori că nu va pune tot felul de atîrnați politic în funcțiile cheie pe care le are în subordine.
Gîscă de la Poliția Comunitară mai calcă apa doar cîteva zile

-->