La Teatrul de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați le propune gălățenilor, sâmbătă 19 mai 2018, de la ora 19.00, opereta Vânzătorul de păsări de Carl Zeller.
Cuvântul regizorului
Opereta este zâmbetul muzicii! Ascultaţi cum sună: O- pe-re-ta . Parcă te îndeamna să dansezi, să cochetezi, să glumeşti. Câtă nevoie avem de operetă! Prinşi în preazilnicele noastre preocupări, uităm adesea să căutam seninul, frumosul, dragostea şi prietenia. La operetă dramele nu sunt chiar… drame, lacrimile se zvântă repede pe obraz.
Aşa dorim să fie şi spectacolul nostru. Şi ce şansă avem! Muzica lui Karl Zeller curge din şlagăr în şlagăr. Se spune că dupa o reprezentaţie pleci cu o melodie în minte. După „Vânzătorul de păsări” ajungi acasă cu un potpuriu; arii, duete, momente de cor. Este apoi textul romatic dar şi plin de un haz irezistibil. Arabescurile desenate de balet te fac să pluteşti.
Aici, la Teatrul Muzical din Galaţi s-a mutat, cred, centrul de greutate a operetei în România. O echipă formidabilă cinsteşte, cum se cuvine, pe cel ce a rămas , până azi, Prinţul necontestat al operetei româneşti: Nae Leonard. Muzică, poezie, dans, decoruri şi costume pe măsură, toate puse în valoare de o distribuţie strălucitoare. (Dr. Cristian Mihăilescu)
Vânzătorul de păsări Operetă de Carl Zeller
Distribuţie:
Adam: Adrian Mărginean
Cristina: Adelina Diaconu
Prințesa: Mihaela Alexa
Weps: Adrian Ionescu
Adelaida: Lăcrămioara Crihană
Stanislas: Tudorel State
Primarul Schnek: Dominic Cristea
Profesor Dolcini: Valentin Vasopol
Profesor Amorati: Bogdan Baicu
Ghizi: Mirela Stoica
Berta: Maria Macovei
Doamna: Isabela Oancea
Gustav: Gheorghe Racoviță
Orchestra corul si baletul teatrului
Dirijor: Eugen Dan Dragoi
Regia: Cristian MIHĂILESCU Scenografia: Bogdana Pascal Coregrafia: Mihai Mândruţiu Dirijorul corului; Daniel Nistor Regia tehnica: Tanta Micu -Viorica Mărăndici Sufleor: Claudia Colceriu
Director: dr. Teodor Niţă
Duminica 20 mai 2018 ora 18,00
Concert spectacol de revista Tu esti primavara mea cu Fuego, Stela Enache si Marina Florea.