Proiectul cu care noul city manager al Galațiului, Marius Humelnicu (PSD), a luat nota 10 la interviul de angajare (la proba scrisă a luat 96 de puncte, din 100 posibile) ar trebui făcut public cît mai repede. Asta pentru că presupunem că Marius Humelnicu chiar a întocmit un proiect (proiect de diplomă, ca la absolvirea facultății), nu că a dat un simplu interviu de genul două vorbe, trei parale. Acest om, este vorba despre Marius Humelnicu, un fost fotbalist ratat, a fost angajat pe un salariu lunar net de 7500 de lei ca să vină cu idei de dezvoltare a Galațiului, în intervalul 2016-2020. Logic vorbind, dacă Marius Humelnicu a fost notat cu 10 „la proiect”, înseamnă că el s-a prezentat la concurs cu o lucrare care i-a lăsat muți de uimire pe membrii comisiei de examinare, altfel niște frizeri de treabă.
Însă, noi nu ne-am propus acum să vorbim despre probitatea profesională a membrilor comisiei de examinare a candidatului Marius Humelnicu (deși și asta ar fi o temă interesantă), ci despre calitatea proiectului prezentat de candidatul Marius Humelnicu. Mai exact, ce anume a scris Humelnicu acolo, cum anume vede el dezvoltarea Galațiului în următorii 4 ani, perioadă pentru care a obținut funcția de city manager al acestui oraș?
Marius Humelnicu tace mîlc
A trecut o lună și jumătate de cînd Marius Humelnicu a ajuns city manager al Galațiului și el nu a avut nici măcar o ieșire publică în această perioadă, să spună ce planuri are. Pe undeva îl înțelegem: cel mai probabil, el nu are niciun plan în legătură cu Galațiul, de asta nici nu scoate vreo vorbă, în calitate de city manager. Dar pe noi ne intersează ce anume a scris candidatul Marius Humelnicu în proiectul său de la angajarea pe postul de city manager, că dacă a fost notat cu 10, sigur a scris ceva care va rămîne în istorie, care merită povestit nepoților noștri.