UPDATE/Reprezentanții asociației Comunitatea RO100 Curățăm Galațiul s-au ținut de cuvânt și au venit sâmbătă, la prânz, la pasajul din centrul Galațiului. Oamenii au împărțit materiale informative, au lipit afișe de atenționare și i-au dotat pe trecători cu căști de protecție. Acțiunea a fost susținută de trecătorii care s-au săturat de minciunile edililor.
Știrea inițială (vineri, 1 iunie)
Ne-a atras atenția o inițiativă civică. Niște cetățeni vor organiza, sâmbătă, un fel de parastas al pasajului din centrul Galațiului. Ei nu-i spun parastas, ci campanie de informare, dar cunoscând „dibăcia” edililor, probabil noi o să avem dreptate.
Așadar, sâmbătă, la prânz, la pasaj va fi adunare. Membrii asociației Comunitatea RO100 Curățăm Galațiul vor organiza acțiunea Pasajul Groazei.
Comunitatea RO100 Curățăm Galațiul vă invită mâine, sâmbătă 2 iunie, între orele 12:00 și 13:00 în zona Pasajului din centru. Aici, vom desfășura o acțiune civică pe care am intitulat-o Pasajul Groazei. Concret, vom afișa mesaje de informare cu privire la riscurile pe care le implică trecerea prin pasaj a cetățenilor. Mai mult, membri ai comunității noastre vor înmâna cetățenilor care trec prin pasaj căști de protecție, pentru a minimiza riscurile reale de accidentare.
Participanții la acțiunea de sâmbătă spun că vor să le atragă atenția autorităților asupra pericolului pe care îl reprezintă ruina insalubră numită pasaj.
Mișcarea este binevenită și, probabil, inutilă: și noi am clămpănit despre subiect dar nu s-a întâmplat nimic.
Dorim, prin această acțiune, să tragem un semnal de alarmă cu privire la felul în care autoritățile tratează subiectul pasajului. Au trecut deja câțiva ani de când cetățenii au fost informați că pasajul TREBUIE reparat. Într-un oraș în care toate locurile de joacă au fost închise pentru că nu respectau normele de siguranță, pasajul a rămas deschis, deși riscul pentru siguranța cetățenilor este cât se poate de real. La plecare, vom lipi la intrarea în pasaj mesajul Atenție! Cade tencuiala! și îl vom lasă acolo.
Mai punem câteva paie pe foc doar ca să vă amintim că edilii se chinuie de vreo 20 de ani să repare pasajul din centru. Am sperat că primarului Ionuț Pucheanu o să-i reușească minunea dar se pare că ne-am înșelat. Deși a făcut niște desene frumoase cu un pasaj modernizat/reabilitat, edilul șef nu reușește să găsească o firmă care să ducă la bun sfârșit lucrarea.