Mergeam astăzi cu mașina și mă gîndeam cît de tare s-a schimbat publicul consumator de presă, din Galați, în ultimii ani. De exemplu, două dintre subiectele care acum 5, 6, hai maxim 12 ani își găseau locul în mod constant pe prima pagină a gazetelor tipărite și făceau trafic consistent în ziarele online, acum nu mai interesează aproape pe nimeni. Este vorba despre ArcelorMittal și echipa de fotbal Oțelul Galați. Chiar mă întreba un amic de ce nu mai scriu nimic despre Oțelul. Răspunsul e simplu: nu mai pasionează pe nimeni ce anume se întîmplă cu echipa de fotbal Oțelul Galați. Poa’ să și retrogradeze sau să se desființeze echipa, dacă scrii ceva astăzi despre Oțelul, riști să citești doar tu articolul cu pricina, în calitate de autor al textului. Pe vremuri, cei de la Viața Liberă făceau suplimente speciale la ziar, care să fie distribuite suporterilor, în ziua meciului. Astăzi, o știre despre Oțelul mai are un pic și este aruncată “pe coloană”, bașca și fără poză. Mulți ar fi tentați să facă o paralelă între plecarea lui Marius Stan de la club și dezinteresul crîncen manifestat de gălățeni pentru echipa, vorba aia, “fanion” a orașului. Nu, nu este absolut nici o legătură. Pur și simplu, pe oameni nu îi mai interesează fotbalul plictisitor, cu efect de somnifer, practicat în general de echipele din Liga I de fotbal, cu precădere de Oțelul Galați.
Te-ai combinat la o știre despre Combinat? Ești de rahat!
De asemenea, știrile despre mișcările (negocieri pentru contractul colectiv de muncă, alegeri la sindicate) din ArcelorMittal Galați nu mai fac de ani de zile trafic. Țin minte că pe vremuri, cînd scriam la Monitorul de Galați, o toantă care era șef și care acum spală la cur moșnegi în America insista să pună pe prima pagină subiecte din Combinat. Orice fîs de doi bani care avea legătură cu Combinatul era umflat cu speculații și previziuni apocaliptice, ca să cumpere fraierii ziarul a doua zi. Și șmecheria a ținut ani de zile, căci lumea era interesată de absolut tot ce se întîmpla pe platforma Combinatului. Imaginați-vă că un non-ziarist ca Aurel Stancu, de la Viața Liberă, ajunsese un soi de sperietoare în oraș. Păi, cînd se apuca nen-tu Aurică să scrie despre Sidex, se cutremura bursa de la Londra, frate. Erau vremuri cînd liderii de sindicat se credeau mai importanți chiar și decît Mittal în persoană. De vreo 3-4 ani încoace, nu mai interesează pe nimeni ce procent obțin siderurgiștii la negocierile salariale, asta poate și din cauza faptului că mișcarea sindicală din Combinat a murit definitiv și irevocabil. O știre despre Combinat, despre soarta oamenilor care încă mai cară o țeavă prin această întreprindere, are astăzi toate șansele să facă traficul pe care l-ar face un articol despre anunțarea programului de vizitare a Grădinii Botanice. Asta în ciuda faptului că în ArcelorMittal Galați încă lucrează vreo 7.000 de gălățeni, deci potențiali cititori ai textelor despre negocieri salariale etc. Pe vremuri lumea se inflama la orice articol despre Combinat. Astăzi, se simte resemnarea nu doar în rîndul munctorilor, ci și în pixul jurnaliștilor care se încăpățînează să mai scrie știri din Combinat.