Calorgal anunță triumfător că de la 1 octombrie va face probe la rece. Păi cum să zici așa ceva? Cum să vorbești de apă și săpun în casa spînzuratului? Tehnic, așa o fi, dar oamenii se vor îngrozi cînd vor auzi cuvintele Calorgal și rece în aceeași propoziție. Să nu rămînă apă rece pe țevi pînă la primăvară, așa cum prevestesc unii. Mulți gălățeni, probabil, nici nu au uitat dîrdîitul de iarna trecută, așa că apropierea iernii nu le poate trezi sentimente plăcute. Știu, vin Crăciunul și Anul Nou, se strînge familia, dar Calorgal, urmașul defunctului Apaterm, stă călare pe sistemul de termoficare și asta nu are cum să fie o veste bună.
Așadar de joi, 1 octombrie, vor fi făcute probele la rece ale instalațiilor de termoficare urbană. Ca să nu vă plictisim/enervăm vă spunem pe scurt: asta înseamnă că societatea Calorgal o să umple cu apă rece toate țevile și conductele din oraș pentru a verifica sistemul în vederea repornirii. La prima vedere, ar putea părea o veste bună. Ideea este că sistemul de termoficare va porni la iarnă dar nu se știe cît timp va funcționa. Pentru că de iarna trecută pînă acum nu s-a schimbat decît o cifră, la an. În rest, au rămas datoriile și relațiile găunoase din sistem, administratorii și rău platnicii, autoritățile și bun platnicii.
Ar mai fi ceva. Gălățenii conectați la sistemul centralizat de termoficare sunt sfătuiți să țină aproape de țevile și caloriferele din casă. În momentul umplerii instalațiilor pot să apară avarii care vor „inunda” relația Calorgal-gălățean. Atunci să te ții ce potop de înjurături va fi la ușa societății edilitare.
Calorgal are umor: cică face probe la rece
-->