Ce naiba mă, chiar au uitat toţi fotbalul în Europa? Nu că scoţienii de la Glasgow Rangers ar fi fost vreodată mari fotbaliatori, dar am impresia că anul ăsta ei au buget de aproape 50 de milioane de euro. Şi cînd colo, ce să vezi? Vin nişte refuzaţi din Urziceni, un oraş cu doar 20 de mii de locuitori, cam cît are cartierul IC Frimu, şi îi umilesc pe scoţieni cu 4-1 chiar la ei acasă.
Meciul ăsta dintre Urziceni şi Rangers a semănat mai degrabă cu o partidă de fotbal jucată duminica în curtea Şcolii 13, de nişte băieţi de 35 de ani, cu copii acasă şi burtă la purtător. Trei autogoluri, gafe de tot rîsul şi pase date în duşmănie. Cel mai tare m-a distrat însă faptul că ambele echipe, în special scoţienii, au jucat fără fundaşi, căci jaloanele alea pe post de apărători nici figuraţie nu se poate spune că au făcut, darămite să mai şi respingă o minge ceva.
Toate glumele de fotbalişti, toate poantele răsuflate purtătoare de crampoane şi jambiere au ajuns să evolueze în Liga Campionilor, oferind partide de fotbal ca pe vremea lu’ Pele, cînd se juca “Toată lumea în atac, nimeni în apărare!”.
Urziceniul ar ieşi acum în stradă ca să sărbătorească victoria de la Glasgow, dar pentru că în acest oraş nu s-au inventat încă străzile, oamenii muncii vor ieşi pe uliţă, cu felinarele în mînă, pentru că nici lumină nu există.
Urziceni, poanta secolului
-->