Rar mi-a fost dat să văd un meci mai plictisitor decît cel dintre Floyd Mayweather și Manny Pacquiao. A cîștigat Mayweather, la puncte, dar nu se poate spune că victoria lui a fost clară ca lumina zilei. Din punctul meu de vedere, am asistat la un meci plictisitor, chiar slab aș zice, mult umflat de sutele de clipuri de promovare, în care doi băieți (altfel boxeri valoroși) s-au fugărit prin ring. Mă uitam la spectatorii care aveau locuri lîngă corzile ringului, acolo unde un bilet a costat chiar și 50.000 de dolari, și mă gîndeam la țaca pe care și-au luat-o. Așteptările lor le-au fost înșelate, asta este clar. Nu știu dacă am văzut 3-4 pumni clari, expediați cu măiestrie de cei doi boxeri, pe parcursul meciului. În schimb, “avioane” am văzut cu duiumul.
Acest meci de box dintre Mayweather și Pacquiao a fost o farsă. Mi se pare o escrocherie ca doi oameni să încaseze 200 de milioane de dolari net (90 de milioane – Pacquiao și 110 milioane – Mayweather) și să nu ofere mai nimic în schimb. Nu de alta, dar la alergat degeaba prin ring cred că ne pricepem cu toții. Noroc că meciul a fost programat la ora 6.00 dimineața (ora României), căci dacă începea la ora 3.00, de exemplu, cred că adormeam lejer după primele trei reprize, atît de plictisitor a fost, sanchi, meciul secolelor.
Plictiseala secolului
-->