Propun ca de-acum încolo România să înceapă meciurile de la scorul de 0-2. Sau 1-3, căci am constatat că fotbaliştii români abia atunci încep să alerge, să pună tibia la treabă. Cel puţin aşa a fost aseară, cu sîrbii. Neobişnuiţi să-i vedem pe alde Mutu, Marica sau Rădoi dîndu-şi duhul pe teren, am ajuns să-l considerăm erou pe Contra, pentru că a jucat timp de 10 minute cu mîna scrîntită. Fiind vorba despre o înfrîngere, am dat-o iar în cîrca ghinionului, arbitrii neavînd nici o vină de data asta, chit că unii (inclusiv Piţurcă) insistă ca idioţii că a fost penalty la Marius Niculae.
Şi uite-aşa s-a mai dus un mit. Pînă acum 2-3 ani jucam pe Ghencea pentru că acolo norocul era cică de partea “naţionalei”. Asta pînă într-o zi cînd ne-am furat-o pe neaşteptate, iar România s-a mutat la Constanţa. Trupeţii lui Piţurcă au jucat aici şase meciuri (4 victorii şi două egaluri), iar aseară a venit şi prima înfrîngere (2-3 cu Serbia).
E clar, acum trebuie mutat locul, dar unde? La Cluj nu merge, pentru că acolo am luat-o pe cocoaşă, în septembrie 2008, cu 3-0 de la Lituania, la Timişoara nu vrea “naşul” Sandu, căci are oftică pe Iancu, la Craiova ar fi prea mare balamucul, iar la Galaţi nu e cazul, căci “naţionala” nu poate juca pe maidane fără nocturnă.
