Oțelul Galați a luat bătaie de la Manchester United cu doar 2-0, într-un meci contînd pentru Liga Campionilor. Cum ar veni, Oțelul a scos jumătate de egal pe terenul campionei Angliei, super-megatitrata Manchester United. Din punctul meu de vedere, ca telespectator, Oțelul a făcut un meci bun, mult peste ceea ce a jucat în actualul tur de campionat, în timp ce Manchester a fost undeva la nivelul etalat de FC Brașov, adică a unei echipe de pluton din Liga I.
Știu, sună ca dracu să lauzi o echipă care pierde meciul, căci, de cînd e lumea asta, gloria aparține învingătorilor, nu învinșilor. Cu toate astea, cei de la Oțelul merită aplauze nu pentru că nu au luat o căruță de goluri, ci pentru felul în care au jucat. E drept că, pe alocuri, jucătorii de la Oțelul s-au dovedit rudimentari (vezi cazul lui Filip care făcea niște stopuri la minge, de sărea balonul la 5 metri de el), dar, judecînd în ansamblu, nu au făcut deloc un meci rău.
Oțelul, nesperat de dezinvoltă
Poate că Manchester nu a vrut să forțeze, simțind că Oțelul nu îi va putea da gol nici dacă meciul ar fi durat trei zile și trei nopți. Dar chiar și-așa, jocul prestat de Oțelul a fost nesperat de dezinvolt, cu tupeu în sensul bun al cuvîntului, deci dătător de speranțe pentru suporterii echipei din Galați. Personal, nu mă așteptam la un scor atît de strîns. La forța pe care o are Manchester United pe teren propriu (vezi acel 8-2 cu Arsenal, din 28 august 2011), îmi imaginam că pînă la pauză englezii vor înscrie de cel puțin trei ori. Uite că n-a fost să fie așa, iar Oțelul nu a ajuns subiect de bancuri printre chibiți, ba dimpotrivă.
Probabil că acum mulți (printre care și subsemnatul) reevaluează, vorba lui Băsescu, echipa Oțelul, după ce au văzut că doar ghinionul a făcut ca gălățenii să nu înscrie un gol frumos pe Old Trafford, prin Neagu.
