E drept că unii jucători de la Oțelul s-au apucat acum, la bătrînețe, de fotbal, dar decît deloc? Și mă refer acum la Sergiu Costin (33 de ani), care mai avea un pic și ieșea la pensie ca fotbalist, deși, pînă la meciul cu Basel, a fost mai degrabă jucător de maciu-piciu.
Chiar dacă a luat bătaie la Basel (scor 1-2), rezultatul este o performanță pentru Oțelul. Și asta pentru că puțini se așteptau ca Oțelul să marcheze măcar un gol, darămite să vină cu vreun punct din Elveția. Pe jucătorii de la Oțelul i-aș felicita nu pentru că au marcat pe terenul lui Basel, ci pentru modul în care s-au zbătut, au alergat, i-au disperat pe adversari. Asta înseamnă să joci fotbal, chiar dacă se întîmplă să pierzi.
În Liga Campionilor, Oțelul este echipa care nu are ce pierde. Nu se așteaptă nimeni din România ca echipa Oțelul să facă nu știu ce minuni, așa că dacă o fi să nu strîngă 9 puncte, cum a promis antrenorul Dorinel Munteanu (probabil era beat de fericire), măcar să muncească, să alerge, nu să frece mangalul în așteptarea celor 7,2 milioane de euro pe care îi va încasa oricum chiar și dacă va lua bătaie în toate cele șase meciuri din grupă.
Două vorbe și despre penaltiul din minutul 84, din care Frei a marcat golul victoriei elvețienilor. Eu aș fi dat forțare în atac, asta ca să împrumut un termen din handbal. Dacă era Borcea în locul lui Marius Stan, cu siguranță ar fi făcut memoriu la UEFA astfel ca scoțianul William Collum să fie exclus din arbitraj, pentru că “a făcut masacru”, punînd pe băț pielea gălățenilor.
