Mama, dimpreună cu copiii, la plimbare pe faleză, în Galaţi. Zi de duminică, timp frumos, cerul variabil – mai mult senin, vîntul bate slab pînă la moderat. În faţa cîrciumii cunoscută şi sub numele “Săgeata” – o maşină de fiţe, habar n-am ce marcă e. De la distanţă pare a fi un Trabant tunat. Am glumit, mă, nebunule, da’ parcă nici Ferrari nu-i, dă-o-n colo de rablă!
Puştii se opresc în faţa maşinii ca să vadă “cît bagă la oră”. Mama, care umblă precum turistul japonez cu paişpe aparate foto atîrnate de gît, vede deodată instantaneul vieţii: copiii ei, în faţa unei maşini bengoase, cu număr străinesc. Momentul trebuie neapărat imortalizat, să vadă şi neamurile de la ţară pe lîngă ce maşini deştepte au avut ocazia odraslele ei să respire.
Mama trage un cadru, dar nu este mulţumită de opera ei. Aşa că le spune copiilor să mai stea o dată la poză, să fie sigură că nu a irosit ditamai oportunitatea. Şi dracii stau încă o dată la poză. Peste cîţiva ani ei vor deveni manelişti adevăraţi, de la mama lor, ca să zic aşa. Manelişti care, la rîndul lor, îşi vor duce copiii pe faleză sau pe litoral (dacă or avea lovele pă ei), ca să-i tragă în poză lîngă mercedesu’ decapotabil, motorul cavasachi sau ce alte elicoptere vor fi parcate pe vremea aia pe plajă.
Galaţiul are viitorul asigurat.
