În campania electorală de la alegerile locale, din 2012, cînd Marius Necula (PDL) l-a susținut pe față pe Marius Stan (USL), toată lumea cînta același refren, și anume că Necula urmează să fie reprimit în PSD Galați, partid pe care îl părăsise în 2005. Că nașul Dan Nica îl va recompensa pe cumătrul Marius Necula pentru faptul că, în campanie, l-a tocat mărunt pe independentul Nicușor Ciumacenco, adică pe principalul oponent al candidatului USL la primărie, Marius Stan.
Iată că au trecut 4 luni de atunci, iar Marius Necula nu doar că nu a ajuns în PSD, dar nici nu s-a pus vreun moment problema ca el să revină în rîndurile partidului grație căruia a ajuns subprefect, în anul 2000, și apoi prefect, în ianuarie 2004. Iar motivul este unul extrem de simplu: președintele PSD Galați, Dan Nica, mai degrabă și-ar tăia penisul decît să îl reprimească pe Marius Necula în partid. Asta în ciuda faptului că cei doi s-au înrudit în timpul vieții lor, după ce Nica a botezat cel de-al dolea copil al lui Necula, Marius Dan Andrei, născut în 2001.
Nica a aflat în timp util de planul mișelesc al lui Necula
Nica nu poate însă să îl ierte pe Necula pentru o fază mizerabilă petrecută, în 2005, la scurt timp după ce PSD și Dan Nica (în calitate de șef de campanie electorală) luaseră bătaie de la Alianța D.A. și Traian Băsescu. În vremea aia, cariera politică a lui Nica atîrna de un fir de păr. Iar unul dintre cei în care Dan Nica și-a pus încrederea pentru a reveni în prim-planul vieții politice a fost chiar Marius Necula. Numai că Necula a fost, ca de obicei, duplicitar. Pe față, îl asigura pe cumătrul Nica de tot sprijinul său pentru a-l ajuta să recupereze terenul pierdut inclusiv în interiorul PSD Galați, iar pe la spate îl lucra din greu. Astfel, Necula l-a săpat masiv pe Nica la conducerea centrală a partidului (Năstase, Geoană, etc), plănuind să îi ia locul la șefia organizației județene a partidului. Ghinionul lui Necula a fost că Nica a aflat în timp util de planul mișelesc al acestuia și, în mai puțin de 6 luni, l-a dat afară din partid. Memorabile rămîn vorbele spuse atunci de Dan Nica, la adresa lui Marius Necula, pe holurile sediului PSD de la Romarta: “Futu-l în gură de jigodie! A venit în genunchi la mine ca să îi botez copilul, îmi mînca din palmă, iar acum a vrut să mă calce pe gît, nenorocitul…”