Inspirați de episodul cu românii din Spania care, pe ritmuri de conga, au plecat de la restaurant fără să plătească, cîțiva brăileni s-au îmbrăcat frumos și s-au dus la un restaurant ca să participe la o petrecere de botez. La final, atunci cînd i s-a adus nota de plată, tatăl copilului intrat în rîndul creștinilor a făcut-o pe turcul.
Pentru că proprietarul localului a insistat, totul s-a terminat cu un mare scandal, pigmentat cu amenințări și înjurături deloc creștinești. Bineînțeles, episodul de la Brăila are mici diferențe în raport cu modelul vest european. În primul rînd, pe malul Dunării nu se ascultă conga, mai degrabă manele. Apoi, petrecăreții nu s-au ușchit de la restaurant în pași de dans: ei au rămas și au făcut scandal monstru.
Oamenii susțin că nu au achitat nota de plată (5.110 de lei) deoarece proprietarul localului i-a invitat să plece la ora 3.00. Asta conform unei înțelegeri, spune patronul care este contrazis de organizatorii botezului. Petrecerea a început duminică la ora 20.00 şi, potrivit unei înţelegeri verbale între părți, ar fi trebuit să se termine în jurul orei 3.00 dimineaţa. Invitații au băut, au mîncat, atmosfera s-a încins, iar la ora 3.00 au refuzat să plece. De supărare că era invitat afară, tatăl copilului nu a vrut să plătească meniurile, 60 la număr.
Cînd au intrat în locaţie le-am solicitat buletinul, au spus că vor semna contractul la sfîrşit cînd vor face şi plata consumației. La 2.30 au spus că nu au semnat nici un contract și că nu plătesc nimic. Deşi toată petrecerea s-a dansat, s-a mîncat…Am scos bon fiscal în valoare de 5.110 de lei pe care l-am înmînat în fața poliţiştilor şi pe care au refuzat să-l plătească.
Botez cu dar de la polițiști
Nu știm dacă tatăl copilului este pasionat de conga dar cu siguranță se pricepe la cifre. El spune că s-a uitat pe ușă și a văzut alt program decît cel anunțat pe cale orală de patronul restaurantului.
Vă duceţi la restaurant şi vă uitaţi pe uşă ce program au. Că au că de la ora 5 pînă la 6 dimineaţa. Patronul la ora 3 fără 20 ne-a dat afară. Şi atîta tot. Nu a fost absolut nici un contract, nici o factură. A fost un singur bon.
La botez au fost invitați și polițiști. Aceștia au fost chemați în noaptea petrecerii ca să medieze conflictul. Nu au reușit din cauza corului de înjurături așa că au întocmit un proces verbal pentru tulburarea ordinii publice. Amenda nu a fost pusă la boneta bebelușului, așa cum se obișnuiește cu cadourile pentru cel mic, și a fost înmînată fericitului tată. Fericit pentru că are copil și pentru că ar putea scăpa de „amenda” restaurantului de peste o mie de euro. Oricum, petrecerea se mută la Tribunal: patronul a făcut plîngere la Poliție și va încearca să recupereze prejudiciul în instanţă.