Pînă și primarul Marius Stan pare că s-a săturat de pîrțurile de bovină nedumerită ale directorului Apaterm Galați, Didi Dumitru. Acest lucru este surprinzător, pentru că însuși Marius Stan a insistat ca Didi Dumitru să fie uns șef la Apaterm, pe vremea cînd acesta îi era doar simplu consilier personal. În ședința publică de astăzi a Comisiei de Dialog Social (ședință de la care vom reveni pe larg cu alte subiecte), primarul Stan l-a umilit pe “domnu Didi”, după cum i s-a adresat, pentru faptul că acesta ar fi încercat să joace rolul de mare manager la Apaterm. “O să îl critic acum pe domnu Didi, care tocmai a prezentat cîteva date statistice de la Apaterm, dar eu nu l-am trimis acolo (pe domnul Didi – n.red) ca să fie manager. Pe domnu Didi, care mi-a fost consilier personal, l-am trimis la Apaterm în funcția de administrator special dintr-un motiv foarte simplu: ca să fie recuperator. Atîta tot. Adică să încerce să recupereze cît mai mult din datoriile pe care le au gălățenii la întreținere”, a spus primarul Marius Stan pe un ton apăsat.
La care “domnu Didi” a lăsat capul în pămînt și s-a făcut că își verifică mesajele de pe contul de Facebook, lăsîndu-l pe primarul Marius Stan să vorbească mai bine de 25 de minute despre situația de la Apaterm, fără a pomeni însă ceva despre soluțiile pe care le are Primăria Galați în legătură cu încălzirea orașului în iarna 2014-2015, avînd în vedere că Electrocentrale este deja în moarte clinică.
Stan: “Eu nu l-am trimis pe domnu’ Didi la Apaterm ca să o facă pe managerul”
-->