Nici Primăria, nici Lidl România nu revendică sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Milcov şi Nicolae Mantu. Conform unui contract încheiat cu municipalitatea, retailerul german s-a angajat să-l construiască. S-a ținut de cuvânt doar că, în mai puțin de un an, asfaltul a crăpat ca după bombardament. Așa că, în loc să fluidizeze traficul, sensul giratoriu s-a transformat într-un drum al nervilor. Și atunci, șoferii care își rup mașinile prin gropile din carosabil au început să se întrebe cine trebuie să le repare și lor strada. Uite așa a început un joc în care se pasează motanul în brațele celuilalt. Primii care au scăpat de felina nedorită au fost cei de la Primărie. În urmă cu două săptămâni, ei au anunțat că de întreținerea sensului giratoriu în discuție răspunde constructorul, adică Lidl.
Mai mult chiar, reprezentanții Primăriei au spus că șefii retailerului au fost somați să repare strada. În replică, cei de la Lidl declară că asfaltarea sensului giratoriu este problema municipalității. Ei ne-au comunicat că „Lidl România a asigurat resursele financiare necesare proiectării şi executării lucrărilor pentru amenajarea intersecţiei străzilor Milcov şi Nicolae Mantu din Galaţi cu un sens giratoriu, conform contractului încheiat cu Primăria Municipiului Galaţi. Lidl însă nu s-a angajat să asigure mentenanţa acestui sens giratoriu. Conform contractului, structura edilitară, cu terenul aferent, a trecut liberă de orice sarcini în patrimoniul municipiului Galaţi după efectuarea lucrărilor”.
Concluzia este simplă: dacă niciuna dintre cele două părți nu-l vrea, să-l doneze cuiva să facă ce vrea cu el, că de circulat prin zonă oricum nu prea se mai poate.
Sensul giratoriu, din fața magazinului Lidl de pe Centură, este orfan
-->