Încep cu o veste bună. Cineva mi-a şoptit că, în ziua alegerilor, un poliţist i-a făcut senatorului Marius Gerard Necula un drăguţ dosar penal pentru ultraj.
Acum că mi-am şters lacrimile şi am încercat să depăşesc starea de îngrijorare, pentru cei care nu ştiu cine este personajul, adică pentru majoritatea gălăţenilor, un mic istoric. O să trec peste perioada în care a slujit la PSD pentru că nu vreau să scriu un mic roman. Despre Marius Necula se spune că l-a plătit pe Gheorghe Flutur cu bani negri pentru a-şi asigura funcţia de “Preşedinte al PLD Galaţi”. După împreunarea nefericită dintre PLD şi PD, Necula a ajuns în situaţia de a împărţi PDL Galaţi în două. Se pare că fostul pesedist ar fi posesorul unor dosare care sînt în evidenţa Poliţiei de ani de zile, dar care nu prea ajung prin instanţă din cauza legăturilor de rubedenie cu SRI.
Se vede treaba că degeaba Senatorul Melcilor crede despre sine că este Om Bun. Cu b mare de la interlop. Pînă la urmă, foştii colegi (din PSD), care îi sînt şi adevăraţii prieteni, l-au executat cînd îi era lumea mai dragă. Dar cu amănunte despre istoria asta sper să revin în alt text.
Senatorul Melcilor s-a ales cu-n dosar penal
-->