Mai întîi, ştirea seacă: din mai 2010, se înjumătăţeşte numărul de microbuze care fac maxi-taxi pe traseele din municipiul Galaţi, după cum a declarat ieri, în conferinţă de presă, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. Este o veste bună dacă e să ne gîndim la cîţi cretini conduc sutele de dubiţe care bagă traseu în acest moment. Poate cu această ocazie nu vor mai staţiona în buza trecerilor de pietoni, obturînd astfel vizibilitatea celorlalţi participanţi la trafic, cum zice miliţienii de la Rutieră. Dacă acum sînt aproximativ 500 de dubiţe autorizate (cu tot cu rezerve), începînd din primăvara lui 2010 vor mai rămîne doar 170 de maşini. Va fi belea, căci mulţi mănîncă o pîine bună în Galaţi de pe urma activităţii de maxi-taxi, atîta vreme cît Transurb este la pămînt cu dotările parcului auto, cu orarul, cu tot ce vreţi voi.
Problemele vor începe (dacă nu cumva deja au început) în momentul în care va trebui să se stabilească numele operatorilor de maxi-taxi la care se vor afilia proprietarii de microbuze, pentru a putea primi apoi licenţă de traseu. Altfel spus, pentru mafia maxi-taxi din Galaţi urmează o perioadă de mari împliniri financiare, căci în joc sînt bani mulţi, de ordinul zecilor de milioane de euro anual. Imaginaţi-vă că acum, pe timp de criză, un microbuz produce zilnic cel puţin 3,5 milioane de lei vechi, da’ buni. Operatorii de maxi-taxi sînt aceiaşi care fac jocurile de ani de zile în Galaţi: Silviu Cîrlan de la ACJ Globe Tour şi Teodor Dobriţoiu de la fostul Sherr Impex.
Dar să nu-i uităm pe consilierii locali din comisia care se va ocupa de licenţierea operatorilor, şi anume: Picu Apostol Roman (PC), Daniel Apetrăchioaie (PSD), Maricel Oancea (PNL) şi profitorul Hristache Bogatu (tot PSD). Sînt băieţi unul şi unul, aflaţi permanent într-o crîncenă foame de bani. Acum ei au posibilitatea de a-şi mai potoli foamea, căci va fi de halit un purcoi de bani, atît de la proprietarii de microbuze, cît mai ales de la operatorii de maxi-taxi.
Se înjumătăţeşte numărul de dubiţe, se dublează veniturile mafiei din maxi-taxi
-->