Dan Nica se ghidează în politică după preceptul că dinozaur la dinozaur nu-și scoate colțul. Spun asta pentru că președintele PSD a depus o cerere la Consiliul Local prin care solicită să se ia act de faptul că Aurelian Constantin (consilier local PSD) și-a dat demisia și, ca atare, trebuie schimbat. Desigur, e dreptul pesediștilor să pună pe cine vor, nicio problemă în sensul ăsta.
Demersul este ciudat, însă, din cel puțin două puncte de vedere. În primul rînd, sînt șanse mici ca pînă la alegeri să se mai țină vreo ședință de Consiliul Local. Așa că, de unde atîta grabă domnule Nica? Și mai ales pentru ce? Apoi, poate vă gîndiți că cei de la PSD vor să lucreze la imagine și să vină cu un consilier mai de Doamne-atîrnă. Aiurea!
Cel propus pentru a-l înlocui pe Aurelian Constantin (care fie vorba între noi, este un specialist pe domeniul lui) este nimeni altul decît apatermnozaurul George Cubasa. Dincolo de discuția dacă fostul director al Apaterm a falimentat societatea sau doar a cimentat-o, turnînd cîteva straturi de datorii peste ea, ideea e că pesedistul Cubasa mi se pare un produs expirat politic. Un nene care în loc să-și crească nepoții, aleargă după frigărui politice și pare avid să ocupe un post căldicel la stat. Haide bre, nea Nica, păi cu turnători ca Bacalbașa, șpăgari ca Florin Popa sau țepari ca George Cubasa vrei tu să impresionezi electoratul?
PSD își întărește echipa de consilieri locali cu tinere speranțe
-->