Am mai scris despre faptul că judecătorii urmează să se pronunţe dacă episcopul Dunării de Jos, PS Casian, a dat sau chiar a dat cu ciocu’ la Securitate. Eh, Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, că PS nea Costică de la Buzău nu a fost colaborator al Securităţii, ceea ce, desigur, este o altă blasfemie.
În România asta, care pute de şmecheri traşi la xerox, nu e greu să-ţi faci rost de un certificat de bună purtare. Important este să ai lovele, să ştii cui să te adresezi şi, evident, să ai o poziţie socială importantă, adică să fii şi matale, acolo, un fel de stîlp al societăţii. Şi zic că este necesar să fii important în societate, nu numai să ai bani, pentru că, la urma-urmei, şi ciobanii dispun de sume impresionate în euro, dar nu-i bagă nici dracu’ în seamă. Motivul? Sînt nişte neica nimeni cu mulţi bani, şi-atît!
Astea fiind spuse, gîndiţi-vă niţel cam cît de greu îi este unui nene ca Costică Crăciun (PS Casian, pe numele lui de scenă) să îşi procure o basma curată, cu parafă în regulă, care să ateste faptul că el nu a colaborat nici măcar cinci secunde cu fosta Securitate. Felul în care şi-au motivat hotărîrea judecătorii de la Tribunalul Bucureşti (TB) este atît de subţire şi de interpretabil, încît mă face să cred că “treaba” s-a făcut cu dedicaţie. Iată şi motivarea magistraţilor de la TB, citez: “Potrivit ordonanţei 24/2008, şi anume ordonanţa CNSAS, pentru a schimba o hotărîre a Consiliului şi a arăta că o persoană a fost sau nu colaborator al Securităţii sînt necesare documente şi informaţii noi şi neprocesate”.
Aşa este, judecătorii au dreptate: PS Casian nu a colaborat niciodată cu Securitatea. Şi asta pentru că nu ai cum să colaborezi cu un sistem din care faci parte. Relaţia lui “Casio”, “Crin” sau “Casio” (după cum a spus CNSAS că semna PS Casian dările de seamă către DIE – Direcţia de Informaţii Externe) cu fosta Securitate nu a dispărut, pentru simplul motiv că nici Casian şi nici securiştii nu aveau vreun motiv să intenteze divorţ. Relaţia a mers şi merge atît de bine, încît chiar nu există nici un motiv de ceartă, oricît ar încerca cei de la CNSAS să demonstreze contrariul.
PS Casian, neturnător cu acte-n regulă la Securitate
-->