Pe un tărîm uitat de lume, despre care nici fețele înalte de la capitală nu mai aveau habar că există, a apărut o prințesă. Era o ființă curajoasă pentru că ea s-a avîntat chiar în mijlocul unui ținut în care colcăie balaurii criptocomuniști, lighioanele turnătoare, vrăjitorii penali și căpcăunii cu funcții și carnet de partid. Pe o pîclă groasă, printre smîrcuri fioroase, prințesa și-a făcut loc pe un teritoriu în care soarele și speranța mai apar doar în poveștile bătrînilor. Tărîmul se numește Galați iar personajul cu sînge albastru este Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României.
Pentru cei care nu gustă poveștile, știrea ar suna cam așa. Luni, 3 octombrie, Principesa Margareta a venit la Galați. După prînz, ea a vizitat Centrul de copii Sfântul Spiridon, care a preluat metoda de lucru intergeneraţională promovată de Fundația Principesa Margareta. Proiectul se bazează pe implicarea vîrstnicilor în proiecte de tip after school, alături de elevii ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. În Galaţi există patru astfel de centre, în cadrul cărora sunt implicaţi peste 50 de voluntari şi 150 de copii.
„Persoanele în vîrstă sunt foarte talentate, au folosit talentul pentru copii. Şi cred, copii ajung să fie şi ei utili pentru că, ştiţi, problema cu persoanele în vîrstă este solitudinea. Foarte mulţi vîstnici nu sunt apreciaţi destul şi au foarte mult de dat şi pentru asta vreau să merg înainte. Să fiu un fel de portavoce pentru ei”. (Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României)
Vă spuneam că, pe parcursul vizitei, principesa a reușit să nu dea nas în nas cu papițoii și ticăloșii din Galați, proptiți în diverse funcții publice. Nu a putut, însă, să-l evite și pe prea marele Casian Crăciun. A făcut ce-a făcut seniorul cu toiag și a reușit să-și bage coada în programul vizitei regale. Deși nu figura în programul anunțat de organizatori, dimineață, Alteţa sa Regală a participat la deschiderea anului universitar de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Sociologie. V-ați prins, mare amfitrion, dj și șef de galerie a fost Casian. Vizita la Facultatea de Teologie a fost un bun prilej pentru cetățeanul plătit de arhiepiscopie ca să-i arate principesei cine-i șeful la Galați.
Marţi, Principesa Margareta va vizita Şantierul Naval Damen, alături de voluntarii seniori din cele patru centre intergeneraţionale înfiinţate în Galaţi. Apoi, de miercuri, noi, gălățenii, ne vom întoarce la ticăloșiile de zi cu zi și vom discuta despre activitățile în slujba comunității ale lui Durbacă, Pâslaru, Nica, Dobre…