Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, ar trebui reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Nu de alta, dar domnu’ Fotea și-a făcut-o cu mîna lui. Astfel, Fotea va organiza un concurs de pescuit, însă numai pentru femei. Oameni buni, și nouă ne plac femeile, nu-i bai!, dar respectăm legea, ce dracu. Înțelegem, vine Mărțișor, vin 1 Martie și 8 Martie, sărbători care oricum golesc buzunarele bărbaților. De asemenea, înțelegem rostul unui concurs de pescuit, că decît să se dea lumea pe Facebook, mai bine socializează pe baltă, lîngă un fir întins. Dar de ce să chemi numai femeile? Adică bărbații ce au, sînt ciumați? Domnu’ Fotea ar face bine să răspundă public la această întrebare, căci cu siguranță el nu a fost votat numai de femei. Concursul de pescuit organizat de CJ Galați va avea loc sîmbătă, 4 martie 2017, la Balta Zătun, între orele 9.00 – 12.00 (relații la numărul de telefon 0741/135.902). Păi cum să nu te oftici cînd auzi că juriul concursului va premia primele trei locuri (precum şi cea mai mare captură) cu echipament şi scule de pescuit. Mai mult, după festivitatea de premiere, va urma tradiţionala ciorbă de peşte gătită pe malul bălţii, ciorbă la care sînt invitaţi toţi participanţii la eveniment, precum organizatorii.
Nu vreau să par misogin, dar credeți că întîmplător cuvîntul „pescar” este de genul masculin?