Am început să mă plictisesc de acest Lucian Bote, pardon, Lucian Bute, care de cîţiva ani tot încearcă să se apuce de box. Să facă şi el un meci pe bune, să fie luat în seamă de promotori, să conteze într-un clasament al pugiliştilor adevăraţi, nu doar al farsorilor care trişează boxul, luptînd cu propria lor umbră. Constat însă că sînt destui cei care îl iau în serios pe Lucian Bute, care chiar îl consideră un mare sportiv. Unde mai pui că mulţi se înghesuie să facă poze cu el, ba cică îi cer şi autografe. Probabil că fac mişto de Bute, dar bietul de el, un peizan cu breton, nu îşi dă seama de ridicolul situaţiei.
Ştiu că inventivitatea este specifică băieţilor isteţi, mobilaţi la creier, pe care îi duce mintea adică, dar Lucian Bute tinde să devină mai plat chiar şi decît apa plată. O fi de la vagoanele de pumni pe care i-a încasat cu confirmare de primire. Este previzibil, monoton, plictisitor. De exemplu, de cîte ori revine în ţară face exact aceleaşi lucruri, iar aici mă refer la momentele care ajung să fie mediatizate. Şi am să fac un mic clasament.
1) Anunţă că va merge la el acasă, în comuna Pechea, unde mama lui i-a pregătit sarmale, cîrnaţi, caltaboş şi multă ceafă de porc, ca să aibă ce băga la stomac. Foamea este prezentă obsesiv în temele abordate de Bute, semn că atunci cînd era copil a suferit din greu că nu se făcea porumbul, deci canci mălai, adică adio mămăligă la Pechea.
2) Face turul televiziunilor. Se duce la GSP TV, ajunge apoi şi pe la TV Sport, prezintă ştiri, joacă fotbal în studio, o face pe reporterul, este dispus să-şi dea şi pantalonii jos în direct – este mascota mondenă perfectă. Şi în cap dacă îi spui să stea, stă – dar pentru asta, logic, ar trebui să aibă şi cap.
3) Se duce la Pompieri, ca să se pozeze cu consumatorul de nădejde Viorel Zaharia, care nu cred că a văzut treaz vreun meci al lui Bute. Asta, desigur, în cazul în care a văzut vreun meci al lui Bute.
4) Completează rebusuri deja completate. Am glumit, dar îl cred în stare. Are potenţial.
5) Merge la Universitate. Bute, care nu cred că ştie să pună cratimele corect la “Duceţivăn Canada şi întoarceţivă proşti”, trece întotdeauna pe la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi după vreun meci cîştigat. Colecţionează diplome de onoare, semnate de rectorul Viorel Mânzu, care mai are un pic şi îi acordă lui Bute titlul de Doctor Honoris Causa. Pînă atunci, Mânzu i-a propus astăzi lui Lucian Bute un post de cadru universitar în cadrul Facultăţii de Educaţie şi Sport. Chiar dacă a fost făcută mai mult la mişto, această ofertă vine să-i umilească pe cei care vor şi sînt capabili să ajungă la catedră.
