Cu siguranță, politicianul gălățean Picu Apostol Roman nu l-a studiat pe Ion Creangă. Pentru ca dacă l-ar fi citit, ar fi auzit de proverbul folosit des de acesta. „Decît codaş în oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”, zicea îndrăgitul povestitor cu mult timp în urmă, idee care, însă, poate fi utilizată și în vremurile actuale. Iar în cazul personajului nostru se potrivește de minune. Să explicăm.
Picu Apostol Roman s-a plimbat prin mai multe partide. De fapt sunt prea multe, încît nici nu merită să le enumerăm. În ultima perioadă, însă, se părea că omul și-a găsit locul la partidul lui Dan Diaconescu. Acolo Picu devenise jupînul local care decidea ce este bine și ce nu prin cotețul lui DD din Galați. Așa cum se mai întîmplă în viață, de curînd, lui Picu Apostol Roman i-a venit o idee care s-ar putea să se dovedească destul de proastă. El a plecat din PP-DD la UNPR, însoțit de membrii organizației pe care o conducea, bașca toți cei cinci consilieri locali. Ideea declarată a fost să-l urmeze pe primarul Marius Stan care a trecut și el de la PNL la UNPR. Bineînțeles, aceste trădări politice au fost realizate pentru binele orașului. Cei mai puțin naivi își dau seama că Picu a vînat și o funcție atunci cînd a acceptat să treacă cu cățel și purcel la partidul generalului de izmene Gabriel Oprea. Alegerile parlamentare sunt departe, așa că discuțiile despre o candidatură la Camera Deputaților sau Senat sunt premature și neserioase. De aceea, pe termen scurt, Picu ar putea dori o funcție în fruntea organizației. Surpriză, însă. La organizația județeană nu este loc de Eugen Chebac iar la municipală, momentan, în fruntea bucatelor este Vergiliu Vals. Umblă zvonul că funcția ar putea fi acordată lui Marius Stan, așa că din nou Picu ar rămîne pe tușă. De altfel, el a început să miroase țeapa care și-a luat-o, dar încă se ferește să facă tărăboi. „Să se termine campania electorală şi vom vedea. Să ştiţi că eu fac de 15 ani politică şi am un nume. Eu sunt Apostol Picu Roman şi nu cred că am nevoie de o funcţie ca să mă cunoască gălăţenii. Vor fi alegeri în partid şi vom vedea cine va fi preşedinte la municipiu. Acum este interimar Vergiliu Vals”, ne-a declarat politicianul.
Adică în loc să-i fie bine la PP-DD, lui Picu a cam început să-i fie rău la UNPR. De aici și referirea la proverbul lui Creangă „Decît codaş în oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”.
Picu Apostol Roman, un politician care a studiat partidele de la A la Z dar nu a învățat nimic
-->