La cîte borduri a scos din Galați, cred că Eugen Durbacă e lejer milionar în euro. Nu îmi dau seama dacă Durbacă a făcut mai mulți bani din borduri sau din miile de autorizații pentru garaje, pe care le semna ca primarul, inclusiv în fața blocului în care locuia. În orice caz, Durbacă are bani cît să nu mai muncească nimeni din neamul lui timp de 5 generații de-acum încolo. Eugen Durbacă are și-o vîrstă de-acum, căci la anul urmează să împlinească 68 de ani.
Bă și deși are bani, ba chiar are și o pensie frumușică pe lîngă milioanele de euro agonisite ca primar al Galațiului (perioada 1992-2000), Durbacă preferă să îi lingă pantofii tizului său Chebac, la Consiliului Județului (CJ) Galați. Durbacă, cel care în anii lui de glorie se dădea șmecher lăudîndu-se că a absolvit Facultatea de Directori, fiind șef de pe la 24-25 de ani, a ajuns acum să stea ghebos ca un slugoi și să implore ajutor la unii și la alții ca să i se lase pe mai departe funcția de vicepreședinte al CJ.
Durbacă, luat la mișto de coteii cărora le-a dat de mîncare în politică
Durbacă e penibil, pentru că în loc să se plimbe de nebun în croaziere mai mult sau mai puțin costisitoare, să viziteze lumea asta, să vadă și alte locuri în afară de Micro 40 și comuna Vînători, preferă să se facă de căcat aproape zilnic milogindu-se pentru un post de vicepreședinte. Să fie el șef în continuare (un șef mai mic, e drept), eventual să îl salute lumea cu “Bună ziua, domnule președinte!”, în amintirea odioaselor vremuri (2004-2008) cînd chiar a fost președinte al CJ Galați. Durbacă mai este penibil și pentru că, precum alt kominternist – Ion Iliescu, visează că va ieși din politică cu picioarele înainte. Să rămînă, nu-i bai, atîta vreme cît fraierii i-or vota porcăria aia de partid conservator. Dar Durbacă ar face bine să admită că astăzi el nu mai înseamnă nimic, din moment ce a ajuns să fie luat la mișto pînă și de coteiul lui preferat, Picu Roman, care i-a dat cu flit pentru a se gudura pe lîngă Eugen Chebac.