Deoarece ne-am plictisit de subiect ca de mere pădurețe, o să începem cu cea mai plictisitoare formulare „avem o veste bună și una rea”. Și apoi, o să continuăm, la fel de previzibil, cu explicații. Vestea bună este că proiectul de la Ancora privitor la amenajarea unei parcări peste fostele garaje se va face. Vestea proastă este că nimeni nu știe, cu exactitate, cînd se va întîmpla minunea. Nici măcar primarul Marius Stan care, probabil, ar fi vrut să să-l ducă pe candidatul Marius Stan prin zonă ca să le prezinte muritorilor de rînd pedigree-ul său de vizonar.
Așadar, este vorba despre maidanul de lîngă complexul Ancora apărut în urma hei rupului edilitar de dărîmare a garajelor. După ce s-a certat cu proprietarii de murături și damigene de vin, primarul Stan s-a înfipt într-un cazan și cîteva pompe. Altfel spus, a scos-o la capăt cu proprietarii de garaje dar a rămas pe cap cu punctul termic din zonă. Mizeria care se lăfăie chiar la stradă nu a putut fi demolată deoarece băieții de la Primărie nu au știut unde să o mute. Au încercat o negociere cu locatarii unui bloc din vecinătate cărora le-au propus reabilitarea subsolului contra adăpostirii instalațiilor dar au primit un „hai sictir”. Apoi, s-au scărpinat în cap și au ajuns la concluzia că punctul termic poate fi mutat cîțiva metri mai încolo, lîngă gardul școlii. Pentru asta, însă, este nevoie de proiect așa că lucrarea și maidanul, la fel ca părul doamnei din reclamă, rezistă.
Ca să nu ziceți că nu v-am informat chiar cu riscul de a vă plictisi, prin repetiție. Pe maidanul în discuție municipalitatea are în plan amenajarea unei parcări şi a unei artere de legătură între străzile Lăpuşneanu şi Roşiori. O să fie bine.
Parcarea de la complexul Ancora îl așteaptă pe viitorul primar
-->