Am aflat și eu astăzi, cu destul entuziasm în suflet și-n simțiri, că dl. redactor șef al cotidianului Viața Liberă, Costel Crângan, urmează să lanseze o carte. Un volum de proză, dacă am înțeles eu bine. Este foarte bine că dl. Crângan are timp de scris și în afara jobului, dar întrebarea este pentru cine anume scrie? Bine, este evident că nu mă consider eu un critic literar care să analizeze măreața operă a d-lui Costel Crângan. Vorba aia, nici măcar nu am apucat să parcurg opera demiurgului șef de la Viața Liberă, deci cum aș putea să mă antepronunț. Poate că volumul de proză, intitulat în mod misterios, abstract și abrupt “Ultimul albastru”, este unul de geniu, mai știi?
Dar ceea ce pot să constat, fără să fi parcurs volumul de proză al d-lui Crângan, este că toți, dar absolut toți cei care au condus cotidianul Viața Liberă, din 1990 încoace, nu s-au lăsat pînă nu au publicat măcar o carte. Fostul director general Radu Macovei arunca pe piață într-o vreme și cîte două cărți într-un an, de ziceai că omu’ ăsta scrie și în somn. Apoi, fostul redactor șef adjunct Katia Nanu a zis că poate mai mult. Dacă Macovei era în stare să lanseze chiar și două cărți într-un an, d-na Nanu, care era nițel mai tînără, a depășit planul de volume și romane la hectar, ajungînd să scrie mai mult decît puteau publica editurile. Pînă și fostul director adjunct al cotidianului Viața Liberă, Grigore Lazarovici, un tip complet lipsit de talent în ceea ce privește scrisul (fără nerv, fără verb, fără orice umbră de umor), a scos vreo 3-4 carți, ca să fie acolo.
Scrieți orice, numai scrieți
Actualul redactor șef al cotidianului Viața Liberă Galați, Costel Crângan, intră și el în cercul select al celor care au scris măcar o carte ca să fie scrisă. Nu vreau să cobesc și nici să par prăpăstios, dar, cu tot respectul pentru munca depusă de dl. Crângan întru desăvîrșirea acestui volum de proză, credeți că vor fi mai mult de 2-3 inși care îi vor cumpăra cartea? Așa că rămîn la părerea mea: Galațiul este un oraș care produce mult praf (nu doar de la Combinat), și este nevoie de cît mai multe cărți pe care să se poată așeza liniștit.