Sînt botezat ortodox și nu intenționez să îmi schimb religia, dar nu mă dau în vînt să intru în bisericile ortodoxe, pentru simplul motiv că pute a tămîie. Mirosul de tămîie mi se pare cel mai deranjant din lume, aproape că pute mai rău decît căcatul. Nu înțeleg de ce insistă preoții ortodocși să împută biserica, împrăștiind un miros înțepător din cădelnița aia din care iese fum, care îți intră nu doar în haine, ci și în piele, de ți-e și rușine să mergi apoi la curve, să dai și tu un număr cîștigător așa, de control.
Dincolo de damful de tămîie, absolut îngrozitor, mai este ceva care mi se pare total aiurea în tabloul ăsta care înglobează o sumedenie de obiceiuri și tradiții ortodoxe. De pildă, trecerea de trei ori pe sub masă, în Vinerea Mare. Conform tradiției Bisericii Ortodoxe Române, în Vinerea Mare se scoate Sfîntul Epitaf din Altar (care simbolizează mormîntul Mîntuitorului) şi se aşază pe o masă în mijlocul bisericii, lîngă crucea care se scoate cu o seară înainte. Încă de dimineaţă, credincioşii vin la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfîntul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mîntuitorului atunci cînd şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire.
Astăzi, în Vinerea Mare, bisericile au fost pline de oameni care au mers în genunchi pe sub o masă. Cumva, ei au fost opusul maneliștilor, cărora le place să stea pe (și nu sub) masă, dansînd din buric pe ritmuri de cika-laka-ciki-cea. Opinia mea este că în viață omul are puterea să aleagă să fie sclav sau împărat. Dacă el, omul, decide să stea în genunchi, să fie umil, să treacă pe sub mese, atunci înseamnă că s-a născut pentru a fi slugă. Așadar, este bine că tot mai mulți români se nasc pentru a fi slugi, că altfel bisericile ar fi rămas pustii și trebuia să le schimbăm destinația, transformîndu-le în bordeluri.
Obiceiuri cretin-ortodoxe: trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare
-->