Procentul de promovabilitate de la examenul de bacalaureat, din acest an, mai are puțin și rivalizează cu votul de la plenarele în care era ales, cam în unanimitate, Tovarășul.
Cînd spun asta nu mă refer la elevii, extrem de puțini la număr, care au mai și pus mîna pe o carte, au învățat și au luat, cum se spune, bacul pe bune. Ei sînt, din punctul meu de vedere, adevărații perdanți, victimele sistemului, deoarece li s-a luat șansa unui examen în care să-și măsoare cu adevărat forțele și de pe urma căruia să poată înțelege cam unde se situează din punct de vedere valoric. Și ca să nu spuneți că speculez, hai să discutăm cu cifrele pe masă.
Din datele primite de la Inspectoratul Școlar Județean reiese că anul acesta 67.73% dintre elevii care au absolvit în seria curentă au fost declarați admiși în urma examenului. N-ar fi absolut nicio problemă dacă la seriile anterioare procentul de reușită nu era de 32.99%, adică nu atingea nici măcar jumătate din cel de anul acesta. Și e cam greu de crezut că tineretul țării s-a deșteptat peste noapte. Nu, pur și simplu asistăm la o socializare a examenului de bacalaureat. Pe principiul lasă-i mă să treacă toți, că doar sînt de-ai noștri. Și am mai sesizat un fenomen.
Felul în care amărîții de profesori, tăiați la salarii și cu morala cam geluită, au fost șpagonizați. De fapt, cred că șpaga a devenit o chestiune de stil. Se poartă în lei sau în euro, la grămadă, dar merge și individual. Se dă direct în plic și înainte, cam ca la curve. Se poartă și la sutien, după modelul Bolinteanu. Ce mai, putem spune că șpaga a luat pe merit examenul de anul ăsta, de fapt, parcă pentru prima dată, șpaga s-a cam bacalaureatizat.
Numai cine a fost prins dînd șpagă n-a luat Bacul anul acesta
-->